Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit, în primele trei luni ale anului 2026, zeci de cadouri oficiale din partea liderilor străini, diplomaților și reprezentanților unor instituții internaționale. Potrivit registrului public al Aparatului Președintelui, majoritatea darurilor sunt obiecte decorative, lucrări de artă sau produse artizanale cu valoare simbolică.
Printre cele mai valoroase cadouri se numără un obiect decorativ din cristal, inspirat din simbolistica egipteană, estimat la circa 3.600 de lei, primit de la Ambasadorul Republicii Arabe a Egiptului în Republica Moldova, dar și un pandantiv din argint oferit de Ministrul pentru Afaceri Europene și Apărare al Irlandei, în valoare de 2.900 de lei.
De asemenea, șefa statului a primit figurine din teracotă de tip „Tanagra", seturi din cristal, broderii tradiționale și diverse plăci decorative cu elemente culturale specifice țărilor donatoare.
Cadourile au fost oferite în contextul vizitelor oficiale și întrevederilor diplomatice, inclusiv de către lideri din Cipru, Grecia, Polonia, Lituania sau Albania, dar și de ambasadori acreditați la Chișinău. Printre acestea se regăsesc și cărți, albume, suveniruri tradiționale sau obiecte de artizanat din Bangladesh, Japonia sau Coreea de Sud.
Valoarea totală a cadourile se estimează la 39 mii de lei. Conform legislației, toate cadourile admisibile primite de demnitari în exercitarea funcției sunt evaluate și trecute în proprietate instituției publice.
În 2025, cel mai valoros cadou primit de Maia Sandu a fost un pix roller albastru din alamă, placat cu aur și finisat cu lac natural, din colecția „Elysee", oferit de Emmanuel Macron, în valoare de 9.950 de lei. Tot de la liderul francez, șefa statului a primit și o bombonieră din porțelan, decorată cu crenguțe și flori poleite cu aur fin, evaluată la aproximativ 6.000 de lei.