Republica Moldova continuă să recupereze într-un ritm anevoios miliardul de dolari furat prin Frauda Bancară, iar povara financiară rămâne pe umerii cetățenilor. Potrivit unui raport al Curții de Conturi, la sfârșitul anului 2025, soldul creanțelor băncilor aflate în lichidare față de Ministerul Finanțelor era de 11,2 miliarde de lei.
Auditul arată că, pe parcursul anului trecut, încasările efective din recuperarea datoriilor au constituit doar 65,45 milioane de lei. În schimb, reducerea soldului creanțelor s-a produs în mare parte prin ștergerea unor datorii după închiderea unor companii.
Curtea de Conturi atrage atenția și asupra anulării repetate a unor datorii istorice ale debitorilor garantați. În perioada 2023–2025, valoarea totală a creanțelor anulate în urma radierii debitorilor a depășit 458,5 milioane de lei.
În paralel, statul continuă să achite costurile generate de „Furtul miliardului”. Potrivit Veridica.md, în ultima lună a anului 2025, cele trei instituții financiare implicate în Furtul Miliardului – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank – nu au achitat niciun leu, plată aferentă rambursării creditelor de circa 14 miliarde de lei, acordate acum 11 ani de Banca Naţională a Moldovei, cu garanţia statului (Guvernele Leancă şi Gaburici).
Acest lucru denotă în mare parte impasul în care a ajuns recuperarea activelor fraudate. În decembrie 2025, subliniază publicația, cele trei bănci aflate în procedură de lichidare au încasat doar 252.000 de lei din titluri executorii, proceduri de insolvabilitate. Este o sumă ce ar fi suficientă doar pentru plata salariilor lichidatorilor şi a altor costuri de gestiune.
Băncile mai au de rambursat 11,2 miliarde de lei
Publicația precizează că în 2025, în cadrul eforturilor de recuperare a activelor fraudate, cele trei bănci au încasat aproximativ 84 milioane de lei şi au rambursat în contul creditelor de urgenţă circa 61 de milioane de lei. Este totuşi un progres faţă de 2024, când sumele au fost de două ori mai mici.
În total, în peste 11 ani, valoarea totală a sumelor rambursate de celei trei bănci constituie doar 2,93 miliarde de lei, sau ceva mai mult de 20% din suma totală din „Miliardul Furat”.
În consecinţă la finele anului 2025, datoria băncilor respective față de Ministerul Finanțelor constituia circa 11,2 miliarde de lei, dintre care: Banca de Economii – 7,6 miliarde de lei; Unibank – 1,8 miliarde de lei şi Banca Socială – 1,79 miliarde de lei.
O astfel de evoluţie se explică prin faptul că cele trei bănci şi debitorii lor nu mai dispun de active ce pot fi recuperate.
Aici ar trebui amintite asigurările făcute acum 10 ani de către fostul preşedinte al Parlamentului, Andrian Candu, (finul lui Vladimir Plahotniuc), potrivit căruia banii furaţi din sistemul bancar vor fi recuperaţi într-un an sau doi şi că nu ar exista „motive de îngrijorare pentru populaţie că va achita datoriile la BNM timp de 25 de ani”.
Un miliard pe an din bugetul statului
Datele actuale arată că, de fapt, datoriile generate de „Furtul Miliardului” sunt achitate în special de la bugetul statului, adică din banii acumulaţi din taxe şi impozite plătite de cetățeni.
Este vorba de plățile anuale ale Ministerului Finanţelor pentru deservirea obligațiunilor de stat în valoare de 13,34 miliarde de lei, emise în octombrie 2016, pe termen de până la 25 de ani, care au fost transmise în contul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) în scopul executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată, derivate din garanțiile de stat, acordate în anii 2014-2015 pentru cele trei bănci.
Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor în 2024, în acest scop a fost achitată suma de 927,5 milioane de lei (plata dobânzilor și a sumei principale), ceea ce constituie circa 0,3% din Produsul Intern Brut.
Pentru anul 2025, suma a fost mai mare și a depășit 950 milioane lei, iar în următorii ani plățile ce urmează a fi făcute de la bugetul de stat – în contul deservirii obligațiunilor de stat respective (plata dobânzilor și a sumei principale) – pot ajunge la un miliard de lei pe an (în 2029) și se vor se situa la nivel de 0,2-0,3% din PIB, arată estimările Ministerului Finanţelor.
Câte un miliard de lei în contul acoperirii datoriilor generate de „Furtul Miliardului” va trebui plătit timp de încă 15 ani, până în 2041.
Cam un miliard pe an
În cadrul unei emisiuni la postul TVR Moldova, ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, a declarat că statul are obligația de a achita această datorie, care nu poate să dispară de la sine.
„Cam un miliard din deservirea datoriei sunt plățile pe care continuăm să le facem pentru acea crimă, asta pe partea de cheltuieli. Pe partea de venituri, cele mai importante dosare sunt pe rol. Urmează să mai avem ședințe, discuții, să formulăm anumite demersuri privind cum am putea să recuperăm, din ce poate fi recuperat, dar anume pe partea de recuperare, din păcate, nu pot oferi prea multe detalii....Îl achităm, cam un miliard pe an, este parte din bugetul de stat și merge pentru achitarea acestor datorii față de Banca Națională”, a spus ministrul Finanțelor.