În ajunul Zilei Mondiale de Combatere a Hepatitei, celebrată anual pe 28 iulie, la Chişinău s-a desfăşurat campania de informare şi testarea gratuită a cetăţenilor, "TU, ce știi despre FICATUL TĂU?". Evenimentul îşi propune să promoveze testarea, vaccinarea și tratamentul împotriva hepatitelor virale. Doar in 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 2900 de cazuri de hepatite virale, în creştere faţă de anii precedenţi.
În scuarul Catedralei s-a organizat o testare gratuită la hepatite virale și consiliere pre și post testare.
Am probleme şi vreau să primesc o consultaţie. La policlina noastră nu este hepatolog şi vreau să primesc, dacă va fi posibil, o consultaţie. Cred că fiecare om care trăieşte astăzi pe pământ trebuie să cunoască de ce boli poate să fie afectat şi să intervină la timp, să meargă la medic. Eu am mai făcut astfel de proceduri. Îmi fac de fiecare dată pentru că ţin mult la sănătatea mea. La astfel de evenimente lumea conştientizează faptul că trebuie să facă testele la timp, să vadă la ce etapă sunt, dacă sunt bolnavi. Daca boala este găsită la timp, atunci şi prevenirea este mai bună.
Virusurile care provoacă hepatitele B, C și D acționează discret, iar procesul de afectarea a ficatului poate trece neobservat ani la rând. De aceea, medicii recomandă testarea la hepatite, iar pentru prevenirea infectării cu virusul hepatic B este indicată vaccinarea.
LUCIA PÎRŢÎNĂ, vicedirector medical, SCBI Toma Ciorbă: Ca oricare maladie, este important să o depistăm la timp. Pentru asta este suficient să mergem la medicul de familie. Sunt disponibile în ţară, la toţi medicii de familie, teste rapide, care iată în spatele meu se efectuează, în 15 minute avem rezultatul. Şi dacă rezultatul este unul pozitiv, desigur că acesta nu este un final. Ne întoarcem în instituţiile medicale, se fac investigaţii suplimentare şi pacientului i se oferă tratamentul respectiv.
CRISTIAN BRAGA, voluntar: Este importantă conştientizarea problemelor hepatice în rândul populaţiei deoarece această problemă este o cauză a morbidităţii răspândită în Republica Moldova. Prevenţia începe chiar de la profilaxie, vaccinare. De aceea, contra hepatitei B se vaccinează chiar din primele 24 de ore de la naştere.
Anual, aproape 2700 de oameni mor de ciroză și peste 450 din cauza cancerului hepatic primar.
ANGELA PARASCHIV, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: Tratamentul este gratuit, oferit din partea statului. Este un tratament care este acoperit din bugetul de stat şi anul sunt cheltuiţi peste 15 milioane de lei. Avem circa 1800 de pacienţi aflaţi în tratament. Vreau să menţionez că noi anual înregistrăm oficial circa 29 de mii de pacienţi cu hepatita B şi circa 15 mii de pacienţi cu hepatita C.
Evenimentul organizat astazi face parte din proiectul "Hepatita în Focus: Prevenire și conștientizare pentru un viitor sănătos", realizat de Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă", Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu sprijinul financiar din partea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
REPORTER: SORINA GOLOVATIUC Imagine: Mihai Lisnic