Justiție

Averea fostului șef SPPS, Vasile Popa, în vizorul ANI: Achiziții imobiliare și donații de milioane

post-img
Vasile Popa

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale ale lui Vasile Popa, fost director al Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), care a ocupat anterior funcția de șef al pazei personale a președintei Maia Sandu.

ANI a înregistrat o sesizare privind posibila încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Popa. Sesizarea vizează achizițiile semnificative de bunuri imobile efectuate de acesta în perioada 2020–2024 și ridică suspiciuni cu privire la proveniența fondurilor utilizate pentru aceste achiziții.

Inspectorul ANI a verificat sesizarea din perspectiva respectării condițiilor de formă și conținut și a constatat că aceasta corespunde cerințelor legale prevăzute de Codul Administrativ.

Potrivit declarației de avere și interese personale depusă la eliberarea din funcție, pentru anul 2025, Vasile Popa a raportat un salariu total de aproximativ 822.000 de lei de la SPPS. Soția sa, Zinaida Popa, a declarat venituri totale de aproape 671.000 de lei, provenind de la Primăria Chișinău și MODEXPO. Vasile Popa a primit de asemenea o donație de 120.000 euro de la Olga Popa. 

În plus, el a indicat venituri din alte surse: indemnizații pentru creșterea copiilor din partea statului român – 10.512 roni, chirii pentru diverse proprietăți în valoare totală de aproximativ 19.895 de euro, pensie CNAS – peste 152.000 de lei, alte venituri ocazionale de la MODEXPO. 

La categoria bunuri imobile, Popa a declarat trei case de locuit și 4 apartamente, iar la bunuri mobile - un automobil Avatr 07 în valoare de 617.830 de lei achiziționat în 2024 și un tractor - K 701 din 2017, evaluat la 50.000 de lei.

Soția sa, Zinaida Popa, într-un interviu pentru Cu Sens, a declarat despre avere:

„Valoarea bunurilor pe care le am în total cu soțul meu nu sunt rezultatul muncii de zi cu zi la nivel de salariu. Probabil că am fost avantajată, așa cum mulți alți zeci de oameni din cartierul în care am locuit eu, deoarece bunurile pe care le-ați menționat au fost obținute de către familia noastră înainte de a obține funcțiile publice, și recunosc că am beneficiat de o moștenire bună pe care am transformat-o într-o investiție profitabilă. Aceste imobile au apărut în urma unei tranzacții cu un agent economic în 2018, care a dezvoltat pe teritoriul unde am avut casa noastră blocuri rezidențiale și este, cumva, rezultatul nu doar al meu și al părinților mei, ci al tuturor vecinilor din preajmă. Asta este realitatea: absolut toate bunurile care sunt declarate sunt obținute legal, în baza tuturor actelor”.

ANI urmează să verifice autenticitatea datelor declarate și sursa fondurilor utilizate pentru achizițiile raportate.

Citește și: Ce spune fostul șef al SPPS, Vasile Popa, despre schema piramidală TUX?

Președinta Maia Sandu a semnat pe 11 noiembrie decretele de eliberare din funcție a șefului SPPS, Vasile Popa, și a unuia dintre adjuncții acestuia, Vitalie Lupașcu.

Vasile Popa  a fost numit în funcția de șef al SPPS în 2020. El deținuse până atunci postul de director adjunct al SPPS. În 2006, el a fost decorat cu Medalia „Meritul Militar”, iar în 2023 i-a fost acordat gradul special de general-maior al SPPS. Potrivit Agenției Informaționale de Stat Moldpres, Vasile Popa a fost bodyguardul Maiei Sandu.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter