Justiție

Fondatorul companiei Bismobil Kitchen, Mihail Şaran, este căutat de poliţie. El a fugit din judecătorie înainte ca magistrații să-i dea mandat de arest preventiv in penitenciar

Fondatorul companiei Bismobil Kitchen, Mihail Şaran, este căutat de poliţie. El a fugit din judecătorie înainte ca magistrații să-i dea mandat de arest preventiv in penitenciar

Fondatorul companiei Bismobil Kitchen, Mihail Şaran, cercetat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, este căutat de poliţie. El a fugit din judecătorie înainte de magistrații să-i dea mandatul de arest preventiv in penitenciar. Poliţia a anunţat că Mihail Şaran şi-a scos bărţara electronica de monitorizare de pe picior şi a aruncat-o pe stradă, în sectorul Buiucani. Incidentul a fost suprins de o cameră de supraveghere.

Din imaginile făcute publice de poliţie se vede cum Mihail Şaran merge agitat pe stradă, se opreşte, îşi scoate brăţara electronică de pe picior apoi o aruncă. Înainte de a fugi de justiție, el şi-ar fi abandonat haina pentru a nu fi recunoscut. Incidentul s-a produs în sectorul Buiucani, în apropiere de parcul Dendrariu, acolo unde Mihai Șaran a ajuns cu automobilul avocatului său.

ALEXANDRU BOT, avocat: „S-a întâmplat aşa că, instanţa s-a dus în deliberare.Deliberarea de regulă durează un pic mai mult timp, şi domnul Şaran a spus că vrea să plece acasă pentru că se simte rău. M-a întrebat pe mine dacă am drum în direcţia în care se duce şi el. Da eu aveam o şedinţă la Buiucani. L-am lăsat la Universitatea de Medicină”,

AUREL GROSU, avocat: „Eu tot timpul i-am spus, rabdă, nu fă nici o acţiune, aşteaptă, că o să probăm că suntem drepţi. Dar de ce a hotărât el aşa ceva, idee nu am”.

Procurorul de caz şi avocaţii au declarat că Mihail Şaran avea dreptul legal să nu participe la pronunţarea deciziei. Potrivit avocaților, Șaran i-ar fi anunțat pe reprezentanţii Centrului de Monitorizare de la Poliţie că vrea să pleace acasă. După process, Mihail Şaran a părăsit grăbit Judecătoria şi a refuzat să facă declaraţii.

VITALIE COSTIŞANU, procuror: „Consider o decizie motivată. Am prezentat probele care demonstrează încălcarea măsurii de către învinuit. Probe care de instanţă au fost admise şi ca urmare a cărui fapt s-a dispus modificarea măsurii preventive în una mai aspră”.

Potrivit procurorilor, fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Şaran, ar fi intimidat cel puţin trei martori pentru a influenţa mersul anchetei prin ascunderea sau distrugerea probelor din dosar. Astăzi, la cererea avocaţilor, martorii urmau să fie audiaţi în instanţă, dar nu s-au prezentat.

AUREL GROSU, avocat: „Nu dau că am dat comentariu, şi nu îmi place cum comentaţi.
- Cum comentaţi această dezie?
- Nu comentez.
- O să contestaţi la Curtea de Apel?
- Da, numaidecât”

Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Şaran, a fost reținut la începutul anului, pe Aeroportul Chișinău, când încerca să părăsească Republica Moldova, cu un bilet pentru o singură direcție  - spre Moscova. 

Dosarul în care este vizat, are 158 episoade infracţionale și vizează o escrocherie coordonată în comun cu alte persoane. 

Potrivit anchetei, prejudiciul adus celor 158 de victime din Republica Moldova, care au plătit pentru mobilierul de bucătărie la fabrica lui Şaran, se ridică la aproape 40 milioane lei.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter