Monden

„Huțulca”, pe scena UNTOLD. Ion Palade: „Aveam emoţii mari, dar a ieşit foarte bine”

Ion Paladi şi Irina Rimes au avut un moment special care a încins atmosfera festivalului UNTOLD.

Irina Rimes, Ion Paladi, Magnat şi Feoctist au fost artiştii basarabeni care au urcat în acest an pe scena principală a festivalului UNTOLD. Ei au creat o atmosferă unică, spre încântarea publicului. Manifestarea de la Cluj-Napoca, devenită un reper la nivel mondial, a adus în România peste 250 de artiști internaționali și zeci de mii de fani.


Ion Paladi şi Irina Rimes au avut un moment special care a încins atmosfera festivalului.

ION PALADI, artist: Irina m-a sunat ca să-mi facă această invitaţie. Sigur că am acceptat din prima, fără ca să mă gândesc prea mult pentru că e o mare onoare pentru mine să cânt alături de Irina Rimes. A ales Huţulca, Irina a ales piesa. Ne-am bucurat de succesul piesei pentru că este foarte virală acum pe online. A fost o fuziune între ceea ce cântă Irina şi muzica populară. Desigur aveam emoţii foarte mari, dar a ieşit foarte bine pentru că publicul a dansat, a cântat cu noi.

Şi interpreţii Magnat şi Feoctist au făcut deliciul publicului cu melodia lor "Dă-mă mamă după Iura".


Pe 19 octombrie, la ora 19:00, la Sala Palatului Bucureşti, Ion Paladi va susţine un concert alături de alţi interpreţi îndrăgiţi de pe ambele maluri ale Prutului.

REDACTOR: MĂDĂLINA COCIU

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor