Social

Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova și-a redus facturile cu 50%, în urma unui proiect de eficientizare energetică finanțat de UE

post-img
LT Constantin Spătaru

Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din or. Leova și-a redus facturile la energie termică cu aproape 50% odată cu implementarea mai multor măsuri de eficiență energetică. Liceul a devenit un exemplu de implementare a proiectelor de eficiență energetică, fiind desemnat câștigător al competiției „Moldova Eco Energetică 2024” la categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul clădirilor publice”.

Grație proiectului „Sporirea eficienței energetice a LT „Constantin Spătaru”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), peste 540 de elevi, cadre didactice și angajați ai instituției beneficiază acum de clase luminoase și bine încălzite. Investiția totală de 3,2 milioane de euro a adus schimbări semnificative, transformând liceul într-o instituție modernă, adaptată cerințelor actuale.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este reducerea cu aproape 50% a consumului de energie termică, datorită modernizărilor implementate, cum ar fi izolarea termică a clădirii, rețelele termice reparate și sistemul de iluminare modernizat.

„Am fost fericiții și norocoșii care am beneficiat de acest proiect. Avem condiții europene, de care se mândrește și instituția, și orașul. Modernizările includ izolarea termică a clădirii, înlocuirea geamurilor, repararea rețelelor termice, de apă și canalizare, dotarea cantinei cu echipamente moderne și instalarea panourilor fotovoltaice. Coridoarele, sala de sport, cantina, toate sunt acum iluminate corespunzător și eficient. Impactul asupra economiilor de energie este semnificativ”, spune Dorin Marin, directorul instituției.

Profesorii și angajații liceului confirmă impactul pozitiv al proiectului. „Era frig, copiii erau mereu îmbrăcați în scurte. Geamurile trebuiau schimbate, iar clădirea era foarte deteriorată”, spune Tatiana Petrici, profesoară de geografie.

„După modernizare, condițiile sunt de necomparat. Nu mai avem grija frigului sau a echipamentelor insuficiente”, spune Ecaterina Caelev, profesoară de istorie.

Bucătăria liceului, renovată și dotată cu echipamente eficiente energetic, poate acum să alimenteze zilnic peste 300 de elevi, după modelul bufetului suedez. „Înainte, echipamentele erau vechi și greoaie. Acum, totul este modern, iar prepararea hranei este rapidă”, menționează Galina Zagaican, bucătar-șef. 

De asemenea, cantina liceului beneficiază de alimentare cu energie electrică produsă de sistemul fotovoltaic propriu, instalat în cadrul proiectului. Cantina a înregistrat factură zero pentru energie electrică în lunile septembrie și octombrie, datorită sistemului eficient de panouri solare, care asigură o sursă de energie sustenabilă. 

Proiectul a transformat liceul într-un loc atractiv și modern pentru elevi și profesori, contribuind la creșterea numărului elevilor cu aproape o treime. „S-a mărit bugetul instituției și am devenit competitivi”, subliniază Dorin Marin. 

Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova este acum un model de eficiență energetică și integrare a surselor de energie regenerabilă. Această realizare demonstrează cum investițiile bine gestionate pot transforma nu doar clădirile, ci și viețile celor care le folosesc zilnic.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter