România la zi

Regele Charles al III-lea a mărturisit ce-l leagă de România: Am fost mișcat profund de suferințele românilor după al Doilea Război Mondial. Am vrut să amintesc lumii că România este o țară specială

post-img
Regele Charles

Regele Charles al III-lea a mărturisit vineri, la Palatul Cotroceni, că a venit în România pentru prima dată acum 25 de ani pentru că a fost mișcat profund de suferințele pe care le-au trăit românii în anii ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat sub sfera de influență a Uniunii Sovietice și sub regimul comunist.

“Domnule președinte, doamnelor și domnilor, am venit în România în urmă cu atâția ani pentru că am fost mișcat profund ceea ce au trăit atât de mulți români după cel de-al Doilea Război Mondial și pentru că ați suferit atât de mult. Am vrut în mod deosebit să reamintesc lumii tot ceea ce a făcut întotdeauna din România o țară atât de specială. Astăzi, nu mai avem nevoie să ne amintim nimic“, a spus monarhul britanic, într-un discurs susținut cu ocazia unei recepții pe care președintele Klaus Iohannis a găzduit-o la Palatul Cotroceni în onoarea regelui, scrie Calea Europeană.

Monarhul britanic a afirmat că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României.

“Nu pot descrie ce mare plăcere îmi face să vizitez din nou România. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru amabilitatea dumneavoastră și pentru imensa generozitate de a găzdui această recepție. Abia îmi vine să cred că au trecut douăzeci și cinci de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă, deși chiar înainte de a veni aici am simțit o legătură profundă cu România. Mult iubita dumneavoastră regină Maria a fost, după cum bine știți, verișoara primară a străbunicului meu, regele George al V-lea, în timp ce regina Maria, străbunica mea – pe care mi-o amintesc foarte bine – era descendenta contesei Claudia Rhedey, cu legături care se întorc adânc în istoria României, și, desigur, tatăl meu era văr primar cu regele Mihai și prețuia amintirile de când se jucau împreună aici, în copilărie“, a continuat regele Charles al III-lea.

Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter