Peste 18 mii de tineri au fost deja înmatriculați la universitățile din Republica Moldova, după prima etapă de admitere din acest an. Sunt cu aproximativ 2.500 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit Ministerului Educației, până astăzi, 14 august, la universități au fost înmatriculați 18.259 de persoane. Dintre acestea, peste 14 mii au fost admise la licență și studii integrate, iar peste 4 mii – la master.
Cea mai mare creștere este la studiile de licență. Numărul tinerilor admiși la acest nivel este cu peste 2.200 mai mare decât anul trecut.
Și locurile finanțate de stat sunt în mare parte ocupate. Până acum au fost înmatriculați 6.444 de studenți la buget, ceea ce înseamnă că aproximativ 80% dintre locurile oferite de stat au fost deja ocupate.
Cele mai populare domenii sunt Științele economice, Dreptul, Științele educației, Tehnologiile informației și comunicațiilor și Ingineria.
Ministrul Educației, Dan Perciun, spune că este al doilea an consecutiv în care crește numărul tinerilor care aleg să studieze în Republica Moldova. Potrivit lui, în ultimii ani au fost făcute investiții în universități, cămine, laboratoare și programe de studii.
Pentru cei care nu au reușit să se înscrie în prima etapă sau nu au fost admiși la programul dorit, urmează o nouă sesiune de admitere, în perioada 15-24 august.
Dosarele vor putea fi depuse online, prin platforma eAdmitere, în perioada 15-17 august. Mai sunt locuri la buget, inclusiv pentru programe de studii din domeniul educației, ingineriei, agriculturii, științelor naturii, arhitecturii și construcțiilor.
Rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe 24 august. Pentru informații, candidații pot apela Call Centrul la numărul 0 8000 5005.