TV Network
Canalele TVR
Social

„Totul i-am făcut pe plac”. La Soroca, romii se pregătesc să își înmormânteze baronul Artur Cerari

post-img
Artur Cerari ar fi murit în urma unui atac de cord, la vârsta de 65 de ani
Sursa foto: Coaliția "Vocea Romilor - CVR"

Pregătirile pentru înmormântarea baronului romilor din Republica Moldova, Artur Cerari, sunt în plină desfăşurare la Soroca. Atât în familia îndoliată, cât și la cimitir, activitatea este intensă, pentru ca ceremonia de înmormântare să se desfășoare în conformitate cu tradițiile comunității. Baronul va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 18 iulie, iar la ceremonie este aşteptată întreaga comunitate a romilor.

La cimitir, muncitorii amenajează cavoul în care va fi înmormântat baronul. Au fost aduse plăci de marmură din Italia, iar lucrările se desfășoară într-un ritm alert, pentru a fi finalizate până în ziua funeraliilor.


ROBERT CERARI, verişorul baronului: Nu am crezut că baronul aşa repede o să plece din viaţă, dar a ieșit aşa că nu s-au împlinit şase luni. Pe data de 30 sunt şase luni de zile de când a decedat soţia şi, poftim, este baronul. Deja e clar că acolo tot e un cavou făcut. O să ridicăm plita. O luăm pe baronesă, îl punem alături de baron, ca să fie pe veşnicie împreună.


Și la locuința familiei pregătirile sunt în plină desfășurare. Sicriul și hainele cu care va fi condus pe ultimul drum au fost aduse tot din Italia, aşa cum şi-a dorit în timpul vieţii. Între timp, sute de oameni sunt aşteptaţi să-i aducă un ultim omagiu.


ANA CERARI, fiica baronului: Costum italian, iar pantofii să fie din Italia. Costumul să fie subțire și moale, iar marmura de culoare verde. Sicriul să nu fie nici alb, nici negru, ci de culoarea lemnului. Așa cum și-a dorit, totul i-am făcut pe plac. A fost foarte costisitor, dar ultima dorinţă, mă mândresc că pot să o îndeplinesc… Orchestra prezidenţială sau Lăutarii îl vor petrece pe ultimul drum.


EDUARD CERARI, fratele baronului: Acest om este fratele pentru mine, dar pentru țară și pentru oamenii romi este un om care făcea ca totul să fie normal, ca la toată lumea și de atâta noi toți am venit și au venit mai mulți care îl știau că e om de gospodărie, de omenie.


După înmormântare, fiica baronului spune că va transforma casa tatălui său într-un muzeu și va deschide un restaurant care îi va purta numele.


ANA CERARI, fiica baronului: În această casă va fi deschis un muzeu şi o bucătărie cu bucate tradiţionale, care se va numi "La Baron". În curte vor fi un muzeu, un restaurant, pentru a-i putea primii pe ambasadori, diplomaţi, care să vină la baron. În memoria tatălui meu, eu nu vreau să uit sau să uite lumea de el.


Potrivit tradiției comunității rome din Soroca, după înmormântare urmează o perioadă de doliu. Abia peste 40 de zile va fi convocată comunitatea pentru alegerea unui nou baron al romilor, cel care va prelua rolul de reprezentant al acesteia.


MARIN ALLA, preşedinte, Uniunea Tinerilor Romi din Republica Moldova: Noi suntem aici întraga comunitate de romi. Noi suntem cu gândul, cu sufletul, cu inima pentru că el este pentru noi o valoare… Sperăm ca viitorul baron al Republicii Moldova să fie la fel de iubitor, bun la suflet, blând, cum era Artur Cerari.


Artur Cerari ar fi murit în urma unui atac de cord, la vârsta de 65 de ani. Acesta a fost baron al romilor din anul 1998.

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter