Economic

Profesorii din învățământul profesional tehnic vor beneficia de plăți suplimentare

post-img
foto-simbol

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, modificarea procedurii de calcul a salariilor cadrelor didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic, inclusiv cele cu profil sportiv. Potrivit noii reglementări, cadrele didactice care dețin grade didactice – II, I sau superior vor beneficia de o plată lunară suplimentară.

Astfel, profesorii cu grad didactic II vor beneficia de o plată lunară suplimentară de 1.500 de lei, cei cu grad didactic I vor primi 2.800 de lei, iar cadrele didactice cu grad superior vor avea o plată suplimentară de 4.000 de lei pe lună.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că „Majorările care au fost oferite începând cu 1 ianuarie 2025 pentru profesorii din învățământul general, vor fi aplicabile și pentru cadrele didactice din învățământul profesional tehnic, în școli profesionale și colegii. Astfel, profesorii din acest sistem vor beneficia de majorări, inclusiv retroactiv, pentru luna ianuarie 2025”.

Mai mult, aceleași beneficii vor fi acordate și maiștrilor-instructori care obțin gradele didactice II, I sau superior, în urma atestării. 

Plățile suplimentare vor fi adăugate la salariul de bază al personalului didactic și vor influența stabilirea sporurilor pentru performanță, sporurilor specifice și premiilor anuale.

Suma necesară pentru plata acestor majorări se ridică la aproximativ 1,55 milioane lei.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter