Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, în urma căreia au convenit lansarea unui proces de consultări cuprinzătoare privind problemele semnalate de România referitoare la legea minorităților naționale din Ucraina scrie caleaeuropeană.ro.
Discuția dintre șefii diplomațiilor de la București și de la Kiev având loc în continuarea convorbirii telefonice avute de președinții Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski la 4 ianuarie 2023, în cursul căreia s-a convenit ca șefii diplomațiilor de la București și Kiev să poarte discuții pentru soluționarea problemelor semnalate de partea română referitoare la Legea privind minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
“În urma discuției, cei doi miniștri au convenit lansarea unui proces de consultări cuprinzătoare privind aceste probleme, care să includă discuții la nivel de experți și o întâlnire, în perioada următoare, a celor doi miniștri ai afacerilor externe. De asemenea, cei doi miniștri au stabilit să rămână în contact constant, direct, pentru coordonarea procesului”, arată Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în cadrul discuției, aspectele procedurale și de fond din Legea sus-menționată care au trezit preocuparea autorităților române și a reprezentanților comunității românești și care au fost de altfel prezentate detaliat și argumentat în scrisoarea sa din decembrie 2022 către ministrul Dmytro Kuleba.
El a amintit dialogul intens avut cu partea ucraineană, inclusiv direct cu ministrul Dmytro Kuleba, pe acest subiect, pe tot parcursul anului trecut, și a solicitat întreprinderea de pași concreți pentru a veni în întâmpinarea preocupărilor părții române. Totodată, în continuarea discuțiilor anterioare cu șeful diplomației de la Kiev, a reiterat necesitatea recunoașterii, de către Ucraina, a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a făcut referire la sprijinul solid și cuprinzător al țării noastre pentru Ucraina și poporul ucrainean, victime ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.
De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre organizarea următoarei reuniuni a trilateralei România-R. Moldova-Ucraina, în continuarea celei de la Odesa din septembrie 2022.
La rândul său, ministrul de externe ucrainean a subliniat că a discutat cu Aurescu despre continuarea sprijinului României pentru Ucraina în combaterea agresiunii rusești, noile sancțiuni ale UE și calea Ucrainei către aderarea la UE.
“De asemenea, am convenit să intensificăm consultările privind protejarea drepturilor minorităților. L-am invitat pe omologul meu să viziteze Ucraina”, a afirmat Kuleba, într-o postare pe Twitter.