Actualitate

Hărțuirea jurnaliștilor atinge cote alarmante: „O fac în special cei din partidele pro-ruse”

Hartuirea jurnalistilor, in discutii la Punctul pe AZi

Fenomenul hărțuirii jurnaliștilor a ajuns într-un punct critic în Republica Moldova, iar cazurile de intimidare nu mai au loc doar în mediul online, ci fizic, cu scopul de a face comunitatea jurnalistică să se autocenzureze, susține directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

„Anual facem un raport pentru o fundație internațională privind atacurile asupra colaboratorilor media și raportul pentru 2024 arată o creștere cu aproape o treime a numărului cazurilor când jurnaliștii sunt bruscați sau atacați, preponderent în timpul evenimentelor organizate cu ocazia diferitor proteste sau alte întruniri de felul acesta. Suntem abia la jumătatea lui 2025 și am atins deja numărul de anul trecut. Suntem într-o creștere alarmantă. Anume de asta am cerut autorităților să întreprindă anumite măsuri pentru a exclude impunitatea. Legea și acum prevede pedepse pentru împiedicarea intenționată a jurnaliștilor, însă legea nu se aplică”, a subliniat Petru Macovei în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Citește și: „Pe ordinea de zi”: Igor Grosu anunță amendamente la Codul Penal pentru protecția jurnaliștilor

Potrivit lui Macovei, aceste cazuri sunt generate în mare parte de reprezentanți ai partidelor politice pro-ruse, care sunt vizați în investigații jurnalistice ce scot la iveală activități ilegale și de influență rusească.

„Ei sunt foarte deranjați de lucrul ăsta. De aceea, senzația mea, de fapt, certitudinea mea, este că se încearcă intimidarea fiecărui jurnalist în parte, pentru ca ei să nu mai îndrăznească să facă acest lucru. Alegerile precedente au arătat că jurnalismul poate fi de mare impact. Și atunci, pentru că este o luptă crucială între vectorul european de dezvoltare și vectorul pro-rus în aceste alegeri (alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 - n.r.), se vor lua diverse măsuri de intimidare. Noi ca și comunitate, trebuie să ne gândim la măsuri de a împiedica astfel de atacuri”, a adăugat directorul API.

Directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, a afirmat că recentele cazuri în care Alexei Lungu a intimidat, la o ședință de judecată, atât o reporteră a publicației pe care o conduce, cât și o jurnalistă TVR Moldova, fac parte dintr-o „cultură a lui Șor și a Rusiei”.

„Șor a mai ieșit cu amenințări. Dacă țineți minte, a ieșit și cu cureaua ceea a lui și a amenințat că va spânzura jurnaliștii. Tauber a și lovit o jurnalistă cu mătura la Orhei, iar cazurile au rămas nepedepsite. Un comportament de acesta nepedepsit va duce la lucruri și mai grave. Se deteriorează foarte mult atitudinea acestui grup agresiv față de jurnaliști. Acolo se cultivă o ură față de mass-media, în special față de jurnaliștii de investigație care dezvăluie aceste fraude politice pe care le comit ei și într-o zi mă tem să nu fie și cazuri mai dificile”.

Citește și: Alexei Lungu s-a dat din nou în spectacol: A bruscat jurnalista TVR Moldova, Angelina Ungureanu

Hărțuirea și intimidarea unui jurnalist este considerată o chestiune de îngrădire a exercitării meseriei, lucru greu de imaginat într-o altă meserie, a relevat Alina Radu.

„Haideți să ne imaginăm că în acest caz era un medic și cineva îl hărțuiește. Îl trage de cot, îi spune, tu nu faci bine asta, ai să răspunzi pentru asta. Persoana care spune aceste vorbe nu are nicio atribuție cu această meserie și acest anturaj. La jurnaliști, nu ia nimeni o mare atitudine față de asta”, a semnalata Alina Radu.

Politologul de la București Cristian Pârvulescu a admis că aceste acțiuni au drept scop inducerea unei stări de teamă în rândul jurnaliștilor în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie ce vor avea loc în Republica Moldova, iar „presiunile și amenințările vor fi din ce în ce mai puternice, din ce în ce mai dure”.

„Pentru că presa joacă un rol important în informarea opiniei publice, sunt politicieni care își asumă, în numele șefilor lor de la Moscova, să îi amenințe pe jurnaliști. Alegerile din 28 septembrie sunt cu final necunoscut și în condițiile astea ei pot să facă aproape orice”, a spus Cristian Pârvulescu.

„Va fi o bătălie electorală foarte dură. Sunt absolut convins că rușii vor încerca aceleași metode pe care le-au folosit cu un succes deloc neglijabil în România în noiembrie și cu mai puțin succes în mai. Vor încerca aceleași metode și în Republica Moldova, iar presa independentă este evident un obstacol în încercarea lor de a cuceri opinia publică.”

Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos:

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter