O criză energetică în regiunea transnistreană nu se va declanșa brusc. În situația întreruperii livrărilor de gaze de către Gazprom, pot fi folosite stocurile de cărbune, iar Centrala de la Dubăsari poate acoperi parțial necesarul de energie electrică din regiune, menționează vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. Oficialul spune că autoritățile de la Chișinău vor oferi sprijin cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului , transmite IPN.
Potrivit vicepremierului, o eventuală sistare a livrărilor de gaze ar fi o încercare de a șifona imaginea Guvernului de la Chișinău în preajma scrutinului parlamentar din 2025.
„Este un spectacol politic orchestrat”, a declarat Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova. „Dar este și o modalitate de a demonstra Georgiei, Armeniei, că cei care merg mână în mână cu Europa nimeresc în astfel de situații”, a adăugat Oleg Serebrian.
Autoritățile de la Chișinău sunt în dialog permanent cu Uniunea Europeană, cu misiunile diplomatice și instituțiile internaționale în vederea recepționării ajutoarelor umanitare destinate locuitorilor din stânga Nistrului. În cazul în care criza de va declanșa, ea nu va fi provocată instant, afirmă Oleg Serebrian.
Reacțiile vor putea fi ajustate, dar trebuie luate în calcul și scenariile proaste. Prioritar vor fi sprijinite persoanele vulnerabile. „Examinăm posibilitatea ca anumite categorii de cetățeni, foarte vulnerabili, din partea stângă, cei aflați în terapie intensivă, copiii din azil, pentru că la ei copiii mai stau în azil, să fie preluați în partea dreaptă a Nistrului și asistați”, a menționat Oleg Serebrian.
La 16 decembrie în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în domeniul energetic. Instituirea stării de urgență permite Comisiei Situații Excepționale să dispună, la necesitate, raționalizarea consumului de energie electrică. De asemenea, poate fi aplicat un regim special de cumpărare a gazului și energiei electrice și de alocare simplificată a banilor pentru aceste achiziții.
La 31 decembrie expiră contractul de tranzitare a gazului rusesc pe teritoriul ucrainean. Deocamdată există incertitudine dacă și cum Gazprom își va onora obligațiile de livrare a gazelor în regiunea transnistreană începând cu 1 ianuarie.