TV Network
Canalele TVR
Social

Dorin Recean spune că Guvernul va veni cu o soluție, după ce Ion Ceban a tăiat salariile asistenților personali din Chișinău

post-img
Dorin Recean

„Primarul Ion Ceban a tăiat salariile asistenților personali din Chișinău, lăsându-i fără bani și într-o situație foarte gravă, iar persoanele cu dizabilități severe au rămas fără îngrijirea atât de necesară. Este inacceptabil și Guvernul va veni cu o soluție de urgență,” a scris premierul Dorin Recean pe Facebook.

„Guvernul a inițiat modificarea cadrului legal cu privire la repartizarea veniturilor către bugetele locale și alocarea transferurilor cu destinație specială, pentru a obliga primăria să aloce banii nemijlocit pentru asistenții personali. Prin modificarea respectivă Guvernul va achita aceste salarii în locul primăriei și va reține ulterior fondurile alocate de la bugetul primăriei.

Asistenții personali nu au timp să aștepte ca Ceban să se oprească din a pune în pericol acest serviciu social important. Oamenii nu trebuie să sufere din cauza incapacității primarului Ceban de a administra primăria și de a aloca banii publici către oamenii care au cea mai mare nevoie,” a scris Dorin Recean.

Reamintim că primarul Ion Ceban a semnat un ordin ce prevede reducerea numărului de asistenți personali, iar cei rămași vor primi salarii cu 50% mai mici. În municipiul Chișinău sunt peste două mii de asistenți personali, avand salarii între 3 700 și 5 000 lei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter