Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, susține că, potrivit informațiilor pe care le deține, în cele 76 de întreprinderi de stat în total, 578 de persoane alcătuiesc consiliile de administrație, comisiile de cenzori și alte structuri similare. Speakerul a declarat jurnaliștilor că, după verificarea listelor, doar 12 dintre aceștia sunt reprezentanți ai PAS, majoritatea fiind secretari de stat.
„Din cei 578, eu am fost curios să aflu câți membri sunt acolo. Am găsit 12 din PAS. Sunt secretari de stat, funcții de demnitate publică”, a precizat Igor Grosu.
Potrivit acestuia, remunerația membrilor acestor consilii este raportată la salariul minim și ajunge, în funcție de instituție, la aproximativ 6.300–6.500 de lei lunar pentru un mandat într-un consiliu. Grosu a mai precizat că plata se face lunar, și nu în funcție de numărul ședințelor desfășurate.
Totodată, liderul PAS a afirmat că printre membrii consiliilor de administrație se regăsesc și rude ale unor deputați din Parlament fără să precizeze despre ce formațiuni politice este vorba.
În același timp, activitatea celor 76 de întreprinderi de stat urmează să fie verificată de o comisie specială de anchetă a Parlamentului. Proiectul de hotărâre privind constituirea acesteia a fost votat de deputați.
Comisia de anchetă este formată din 11 deputați. În funcția de președinte al Comisiei a fost desemnat deputatul Dinu Plîngău.
Pe parcursul activității sale, Comisia va verifica dacă fondurile publice și patrimoniul de stat au fost administrate în conformitate cu prevederile legale. Totodată, membrii acesteia vor analiza eventualele prejudicii aduse întreprinderilor de stat și vor evalua eficiența autorităților publice competente în prevenirea și identificarea abaterilor sau a eventualelor abuzuri comise de administratorii acestor întreprinderi.
Membrii Comisiei de anchetă vor examina, în mod special, cazurile în care au fost angajate persoane cu încălcarea procedurilor legale și a principiilor meritocrației, profesionalismului și integrității. De asemenea, Comisia va examina nivelul remunerației administratorilor și al angajaților întreprinderilor de stat, precum și situația întreprinderilor aflate în procedură de insolvabilitate sau care înregistrează pierderi financiare.
Comisia de anchetă va prezenta, în termen de 60 de zile, un raport privind rezultatele activității sale. Documentul va include propuneri de perfecționare a legislației, măsuri pentru consolidarea mecanismelor de control asupra activității întreprinderilor de stat, precum și soluții pentru protejarea angajaților întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate.
Inițiativa vine în contextul scandalului de la MoldATSA și după ce președinta Maia Sandu a declarat că situația a evidențiat vulnerabilități în sistemul de numire și supraveghere a conducerii instituțiilor publice.