Întrebările vin de pretutindeni și dilemele persistă dacă ne raportăm la actualul context de apărare europeană, scrie Dan Luca, vicedirector Euractiv, Dan Luca, într-un editorialul său „Propria apărare europeană”. Desigur, nu sunt lucruri abstracte, dar parcă ne bălăcim prea mult în necunoscut, lăsând speculațiile să inunde spațiul public.
Sub presiunea termenilor folosiți la suprafață, încercăm să structurăm câteva elemente ale contemporanului. Inițial, mă gândisem să redactez acest editorial prin a lansa câteva întrebări, ca teme de gândire, dar timpul nu mai are răbdare cu noi. De aceea, permiteți-mi să prezint o doctrină, în opt puncte, a unei posibile apărări europene proprii.
1. Uniunea Europeană este o zonă a securității, neavând pe teritoriul său niciun conflict militar de la fondare până acum. Această dogmă trebuie să fie prioritară și în viitor.
2. Uniunea Europeană are ca valoare fundamentală solidaritatea, iar echivalentul articolului 5 din carta NATO trebuie să fie inserat în acțiunile apărării europene.
3. Discuția cu țările în curs de aderare la UE trebuie să aibă și o componentă a apărării europene, procedeu asemănător cu cel al aderării la NATO.
4. Apărarea europeană nu cuprinde doar țările din UE, ci se extinde la cele care aderă la cauză. Desigur, parteneriate puternice cu Marea Britanie, Norvegia, și chiar Islanda, par evidente. E un concept asemănător cu aderarea la spațiul Schengen a unor țări care nu sunt membre UE. O acțiune comună pe palierul militar ar duce și la o mai bună dezvoltare economică, fără necesitatea ca aceste țări să adere la UE.
5. Contextul actual permite remilitarizarea Germaniei, iar acest fapt trebuie integrat în strategia apărării comune europene.
6. Franța deține arme nucleare și acest element este important în arhitectura de apărare europeană. 7. Finanțarea apărării europene proprii este un subiect important, de abordat pragmatic în contextul contribuției la sistemul NATO, unde multe țări UE sunt deja incluse.
8. Să nu fim în contradicție cu timpul pe care îl trăim. România are nevoie o implicare majoră în domeniul securității europene. Vorbim aici de creșterea capacității de producție pentru industria de apărare, contribuție cu cadre militare pentru a forma posibilul contingent al armatei europene, implicarea proactivă în elaborarea strategiilor comune. Geografia ne obligă să fim în nucleul dur al apărării europene. Aici nu merge cu jumătăți de măsură.
