Astăzi se împlinesc doi ani de când Maia Sandu a fost învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova.
„Se împlinesc doi ani de când am fost învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Le mulțumesc tuturor cetățenilor noștri care, în acești doi ani, au pus umărul pentru a face din R. Moldova un loc mai bun. Vom munci în continuare pentru a avea o țară liberă și prosperă. Vom reuși acest lucru împreună, uniți și solidari”, a declarat Maia Sandu.
În vârstă de 50 de ani, Maia Sandu este prima femeie din istoria Republicii Moldova care deţine funcţia de preşedinte. Maia Sandu s-a născut la 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Făleşti.
Ea a studiat la şcoala din satul Risipeni, iar în 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management. Din 1995 până în 1998, a studiat la Academia de Administraţie Publică din Chişinău, obţinând titlul de Master în relaţii internaţionale.
În perioada martie 1998 – august 2005, a lucrat în calitate de economist la Oficiul Băncii Mondiale de la Chişinău.
Din august 2005 până în iulie 2006, a fost director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare la Ministerul Economiei şi Comerţului. În iulie 2012, Maia Sandu a devenit ministru al Educaţiei în Guvernul Republicii Moldova, funcţie deţinută până în iulie 2015.
În mai 2016, Maia Sandu a înfiinţat şi a fost desemnată preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, funcţie pe care a deţinut-o până în decembrie 2020 şi la care a renunţat după câştigarea alegerilor prezidenţiale.
Din februarie 2019 până în iunie 2019, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În iunie 2019, Maia Sandu a fost desemnată în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, funcţie deţinută până în noiembrie 2019.
Pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a fost învestită în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, după victoria din 15 noiembrie 2020, când a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.