Luptătorul Ion Demian a devenit vicecampion mondial la tineret. Sportivul din Republica Moldova a luat argintul la categoria de până la 92 de kilograme. Și-a asigurat o medalie și Radu Lefter, care se va bate, în această seară, pentru titlul suprem la categoria de 97 de kilograme.
După patru succese în limitele de până la 92 de kilograme, Ion Demian a acces în finala turneului de la Tirana, unde s-a confruntat cu turcul Muhammed Gimri.
Luptătorul din Republica Moldova nu a reușit să-și continue seria victorioasă și a pierdut dramatic în duelul decisiv, deși avea avantaj cu 20 de secunde înainte de sfârșitul întrecerii. Sportivul basarabean și-a trecut în palmares medalia de argint și titlul de vicecampion mondial la tineret.
Va lupta pentru cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere și Radu Lefter, care se va duela, în finala categoriei de 97 de kilograme, cu americanul Isaac Whitman Trumble. În penultimul act, sportivul din Republica Moldova s-a văzut condus de sârbul Sahil Sahil, dar a reușit, totuși, să întoarcă scorul în favoarea sa și să învingă, cu 6 la 3.
De menționat că la un pas de medalie au fost Vasile Diacon și Ivan Ichizli. Aceștia, însă, au pierdut în finalele mici ale categoriilor de 74 și, respectiv, 86 de kilograme. Campionatul Mondial de Lupte, rezervat concurenților de până la 23 de ani, este organizat în capitala Albaniei și se va încheia duminică.