Mitropolitul Basarabiei, Antonie, a pledat pentru apropierea dintre credincioșii ortodocși și vindecarea „rănilor trecutului”, în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Ierarhul a vorbit despre jertfa celor care au apărat credința în perioada sovietică, dar și despre responsabilitatea actualei generații de a continua această moștenire prin viața comunităților și prin solidaritate.
Mitropolitul Antonie a amintit că, la 14 septembrie 1992, clericii și mirenii reuniți în Adunarea Eparhială de la Chișinău au decis reactivarea Mitropoliei istorice a Basarabiei, după deceniile de prigoană sovietică. Hotărârea a fost recunoscută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin Actul Patriarhal și Sinodal din 19 decembrie 1992, calificat drept „un act sfânt de adevăr și de dreptate”.
În mesajul său, Antonie i-a pomenit pe cei care au contribuit la reactivarea Mitropoliei, între care Patriarhul Teoctist și mitropoliții Antonie Plămădeală și Nestor Vornicescu, precum și pe clericii și mirenii implicați în acest proces. „Ei au păzit credința nealterată în vremea prigoanei; nouă ne este dat să o facem roditoare în vremea libertății”, a spus Mitropolitul Basarabiei, subliniind că actuala generație are responsabilitatea de a continua lucrarea înaintașilor.
Antonie a făcut apel și la o implicare mai mare a Bisericii în viața comunităților. El a spus că fiecare om care ajunge la preot cu o problemă trebuie ascultat și sprijinit, iar misiunea clerului trebuie măsurată prin atenția acordată fiecărui credincios. Ierarhul a vorbit și despre necesitatea consolidării vieții duhovnicești a parohiilor și mănăstirilor, formarea tinerilor, recuperarea patrimoniului și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Un capitol important al mesajului a fost consacrat dezbinării dintre credincioși. Mitropolitul Antonie a spus că Biserica trebuie să caute apropierea și împăcarea, după „atâtea decenii de înstrăinare și dezbinare”.
„Rănile trecutului cer a fi vindecate. Este vremea să ne apropiem unii de alții, pentru ca rugăciunea comună și dragostea lucrătoare să pregătească drumul comuniunii și al unității în sânul Bisericii strămoșești”, a declarat Mitropolitul Basarabiei.
În încheiere, Antonie le-a mulțumit clericilor și credincioșilor care au rămas fideli Mitropoliei Basarabiei în cei 34 de ani de la reactivarea acesteia și a chemat la continuarea acestei lucrări prin credință, solidaritate și grijă față de comunitate.