Extern

În drum spre întâlnirea cu Trump, Putin s-a oprit în Magadan. A vizitat monumentul prieteniei cu SUA

post-img
Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit vineri dimineaţă la Magadan, la 6.000 de kilometri est de Moscova, unde va vizita un monument dedicat prieteniei dintre URSS şi Statele Unite, în drum spre Alaska, unde se va întâlni cu omologul său american, Donald Trump.

„Este un oraş important. Putin a fost acolo în numeroase ocazii ca prim-ministru”, a declarat presei locale purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu privire la vizita şefului statului rus la Magadan, scrie Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să viziteze la Magadan monumentul eroilor Rutei Alaska-Siberia (ALSIBA), dedicat piloţilor sovietici şi americani pentru cooperarea dintre cele două ţări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când SUA au furnizat URSS-ului aeronave printr-un acord de împrumut.

Monumentul a fost ridicat în 2020 pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a Zilei Victoriei.

„Desigur, va vorbi cu guvernatorul. Fireşte… având în vedere geografia ţării noastre, preşedintele nu ratează niciodată ocazia de a aborda probleme regionale”, a explicat Peskov.

Ulterior, „va călători în Alaska pentru a discuta despre relaţiile ruso-americane”, a adăugat el.

Guvernatorul regional, Serghei Nosov, urmează să se întâlnească cu preşedintele rus căruia îi va prezenta mai multe obiective din Magadan, inclusiv o fabrică de procesare şi rafinare a uleiului de peşte din Marea Ohoţk.

Totodată, preşedintele Rusiei va vizita Parcul Maiak, centru cultural şi social cu spaţii expoziţionale şi pentru conferinţe, precum şi facilităţi sportive, înainte de a discuta cu guvernatorul Nosov planurile de dezvoltare regională.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter