Actualitate

Ploile încurcă recoltarea, dar ajută culturile de toamnă

Ploile încurcă recoltarea, dar ajută culturile de toamnă

Unii agricultori din Republica Moldova se plâng că ploile din ultimele zile le-au dat peste cap campania de recoltare, în special la floarea-soarelui și la porumb. Totuși, precipitațiile sunt un beneficiu pentru culturile de toamnă, care au nevoie de umezeală pentru a răsări uniform, spun specialiştii.

Ploile abundente din ultimele zile au blocat utilajele în câmp. În unele ferme, floarea-soarelui și porumbul nu au fost încă recoltate în totalitate, iar fructele, mai ales merele, pot avea de suferit din cauza umidității excesive.


OLEG CEBAN, agronom: Cel mai grav a rămas floarea-soarelui, vreo 20 şi ceva de hectare. Şi cu părere de rău, chiar astăzi am fost şi am văzut, nu este foarte rău încă la acest moment, dar către asta ne îndreptăm. O să fie mai greu la recoltare. Merele, la noi au fost bătute de grindină şi o să se strice. Apa se acumulează prea mult şi ele încep să crape. Nu merg să le pui la frigider.


VLADIMIR IVANOV, agricultor: La momentul dat mai avem vreo 50- 70 de hectare de floarea-soarelui, care trebuie recolatate. Ceea ce mai avem, este nişte porumb. La majoritatea gospodarilor este încă pe câmp pentru că era umiditatea mare. Este puţin pericol pentru că nu ştim cât timp vor mai fi precipitaţii... Mai avem pe câmp mere de strâns, precipitaţiile care au căzut, multe dintre ele vor crăpa. Este un surplus de umiditate şi nu prea se vor păstra.


Chiar și așa, în sectorul pomicol nu sunt motive serioase de îngrijorare. Reprezentanții "Moldova-Fruct" spun că cea mai mare parte a producţiei de mere a fost deja recoltată, iar pierderile sunt minime.


VITALIE GORINCIOI, președinte, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe "Moldova-Fruct": Merele care primesc stres și crapă, ele s-au cam recoltat, ele sunt cele de toamna. Vorbesc de gala de toate tipurile. Ele cad pe jos pur și simplu, o parte se vor putea păstra la frigider, iar o parte se vor da la procesare.


Pentru culturile de toamnă, însă, ploile au venit la momentul potrivit şi solul își poate reface rezerva de umiditate.


LUDMILA CATLABUGA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Timpul de afară e o îngrijorare, dar pe de altă parte este și o bucurie pentru cei care vor să semene și aici precipitațiile sunt binevenite. Tehnologiile propuse astăzi pe piață și fermierii cunosc despre ele și au parcurs la tratarea produselor a livezilor ca să poată evita acestei precipitații care pot dăuna recoltei.


SIMION MACARI, cultivator de cereale: Rapița când am semănat-o ea stătea uscată, Nu era încolțită. Când o dat ploile rapița a început să încolțească dacă o să fie încă cald, rapița o să intre în iarnă cu atâtea frunzulițe cate trebuie să intre in iarnă. Pământul e arhiducat și el trebuie să-și ia umezeală, noi așa toamnă nu am avut.


Meteorologii anunță că și în următoarele zile vremea rămâne instabilă, cu ploi slabe și temperaturi moderate.


REPORTER: OLGA SARIVAN

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter