Astăzi la Donduşeni a fost inaugurată prima unitate de pompieri independentă energetic din Republica Moldova. Investiţia se ridică la 1,8 milioane de dolari şi s-a făcut prin intermediul Acordului de cooperare semnat în martie 1994 între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Statelor Unite ale Americii. Tot din aceşti bani s-a cumpărat şi o autospecială pentru stingerea incendiilor care a intrat în dotarea staţiei.
La construcţia noii unităţi de pompieri s-au folosit cele mai moderne tehnologii. De altfel, este prima din Republica Moldova ce dispune de panouri fotovoltaice şi pompă de căldură, care generează aproximativ 95% din energia necesară întregii clădiri.
IGOR STOICA, şef secţie IGSU: „Este o unitate construită de la început, de la zero. S-a muncit, s-au înregistrat succese frumoase şi astăzi, 21 ianuarie, avem o sărbătoare remarcabilă pentru raionul Donduşeni cu inaugurarea unităţii salvatori şi pompieri. Avem cazangerie modernă, avem condiţii moderne, mobilier nou, tehnică bună din dotare.”
PRISECARI ION, şef de gardă IGSU: „S-au făcut reparaţii. Acum au făcut unitate nouă. Suntem multumiţi, ne bucurăm pentru că are grijă statul de noi.”
Un accent deosebit s-a pus pe funcţionalitatea clădirii, care are camere de lucru şi de odihnă, sală pentru conferințe sau instruiri, depozite pentru păstrarea echipamentelor și boxe pentru autospecialele de intervenție.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministrul Afacerilor Interne: „Remiza de pompieri de la Donduşeni este înca o dovadă a progresului, a perseverenţei noastre de a aduce mai multe servicii de calitate în Republica Moldova. În ultimii trei ani, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă să facă progrese rapide, să-şi consolideze capacităţile operaţionale, să-şi modernizeze echipamentul şi să investească în resursa umană.”
DANIELA DIPIERRO, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova: „Astăzi deschidem această unitate nu doar pentru donduşeni şi comunitate din vecinătate, dar şi pentru voi, moldovenii bravi care aţi ales să răspundeţi apelului de a înfrunta pericolul. ”
Staţia de salvatori şi pompieri din Donduşeni este construită în cadrul Programului tehnic umanitar al Departamentului Apărării SUA, fiind a cincisprezecea unitate dată în exploatare cu sprijinul oferit de Guvernul American. În acest an, urmează să fie inaugurate alte două, la Căinari și Ocnița.