TV Network
Canalele TVR
Dosare

Căminul cu trei etaje ajuns la 14 nivele, în vizorul procurorilor: Șase persoane reținute

Șase persoane au fost reținute, iar 20 de percheziții au fost efectuate în dosarul privind o presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, în care este vizată compania care a transformat un fost cămin cu trei etaje într-un bloc de locuințe cu 14 niveluri, pe strada Nicolae Titulescu din sectorul Botanica al capitalei.

Potrivit Procuraturii Generale, care nu a precizat numele firmei, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019, de factorii de decizie ai unei companii din Chișinău, specializate în construcția și comercializarea bunurilor imobile, în complicitate cu alte persoane.

Sub pretextul vânzării unor apartamente în blocul locativ, aceștia ar fi însușit banii achitați de cumpărători, în valoare de peste 25 de milioane de lei. Ulterior, după ce nu și-ar fi onorat obligațiile față de creditori, persoanele vizate ar fi întreprins acțiuni de înstrăinare a bunurilor companiei, aducând-o în mod intenționat în incapacitate de plată, susțin procurorii.

La 28 octombrie, oamenii legii au efectuat 20 de percheziții la sediile companiei, la domiciliile persoanelor vizate și în mijloacele de transport ale acestora.

În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente contabile, înscrisuri de ciornă, obiecte de lux, suporturi de stocare a informației și cartele SIM. De asemenea, a fost ridicat un mijloc de transport evaluat la peste 3,7 milioane de lei. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

Blocul nu a fost dat în exploatare

TVR Moldova a relatat anterior că fostul cămin cu trei etaje de pe strada Nicolae Titulescu a fost transformat într-un bloc de locuințe cu 14 niveluri, fără ca imobilul să fie dat în exploatare.

Construcția nu era conectată la utilități și nu deținea autorizațiile necesare pentru darea în exploatare. Totodată, locatarii mai multor apartamente de la etajele superioare au declarat că așteptau de peste șase ani să intre în posesia locuințelor pentru care plătiseră.

Specialiștii consultați de TVR Moldova au ridicat semne de întrebare privind respectarea normelor de urbanism și aspectele tehnice ale supraetajării clădirii. Reprezentanții Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică au declarat atunci că imobilul nu se afla și nu se aflase în vizorul instituției.

Între timp, compania care a construit blocul a intrat în procedură de insolvabilitate. Persoanele vizate în dosarul penal beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor