Extern

Cutremure în Turcia: Conferinţa donatorilor a strâns 7 miliarde euro pentru eforturile de reconstrucţie din Turcia şi Siria

post-img
cutremur

O conferinţă a donatorilor, desfăşurată luni la Bruxelles, a reuşit să strângă 7 miliarde de euro sub formă de granturi şi credite pentru a sprijini victimele cutremurelor din februarie din Turcia şi Siria, a anunţat premierul suedez Ulf Kristersson, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, relatează Agerpres.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că suma a ''depăşit aşteptările'', calificând drept ''remarcabil'' rezultatul conferinţei.

''Sunt atât de bucuroasă să văd astăzi cum comunitatea internaţională sprijină puternic eforturile de reconstrucţie din Turcia şi Siria'', a adăugat şefa executivului UE.

Ea anunţase anterior că numai Comisia Europeană va contribui cu 1 miliard de euro la eforturile de reconstrucţie din Turcia ca urmare a cutremurelor violente din luna februarie.

De partea sa, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a afirmat că Berlinul îşi dublează, până la 240 de milioane de euro, sprijinul pentru victimele seismelor din Turcia şi Siria.

Cutremurele de luna trecută reprezintă cel mai grav dezastru natural din istoria modernă a Turciei, peste 56.000 de persoane murind în Turcia şi Siria vecină.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) a estimat ''sarcina financiară totală a dezastrului cauzat de seism'' în Turcia la 103,6 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 9% din PIB-ul ţării previzionat pentru 2023.

Uniunea Europeană a mobilizat asistenţă umanitară de milioane de euro şi a trimis în Turcia peste 1.500 de salvatori în orele şi zilele care au urmat seismului devastator din 6 februarie.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter