Social

Revenit din străinătate, un antreprenor din raionul Criuleni a pus bazele unei stâne moderne

Revenit din străinătate, un antreprenor din Criuleni a pus bazele unei stâne moderne

A muncit zece ani peste hotare, dar a revenit în Republica Moldova, unde a pus bazele unei stâne moderne. Antreprenorul Iurie Malaneţchi, din satul Ratuş, raionul Criuleni, a investit în afacerea sa cu peste 200 de mioare peste 120 de mii de euro. O parte din aceşti bani sunt subvenţii de la stat, cealaltă este chiar contribuţia sa.

Totul a început în 2020, când Iurie Malaneţchi a decis să deschidă o afacere din care să aibă de câştigat atât consumatorii, cât şi el. Mecanic auto de profesie, iar mai nou fermier, bărbatul spune că acum această ocupaţie i-a devenit una de suflet.

IURIE MALANEŢCHI, antreprenor: „Am ales în primul rând animalele care sunt mai rezistente la boli şi care se comercializează la noi pe piaţă. Carne autohtonă”.

În prezent, ferma lui Iurie Malaneţchi numără peste 200 de ovine.

ANGELINA UNGUREANU, reporter TVR Moldova: „Fermierul creştedoar oi din rasa Romanov. Ovinele au fost aduse din Ucraina acum trei ani și au costat circa 40 de mii de euro. Antreprenorul spune că a ales această rasă pentru că este mai ușor de întreținut și mai rezistentă la condițiile meteorologice din Republica Moldova”.

Antreprenorul susţine că a selectat cu grijă rasa pe care o creşte.

IURIE MALANEŢCHI, antreprenor: „Am optat pentru această rasă din mai multe motive, fiindcă în primul rând nu miroase. Nu este grasă. Uşor se asimilează. Nu este mare. Carcasul nu-i mare. Le-am ales pentru carne pentru că nu este mult de muncă şi nu trebuie de muls”.

Fermierul ne-a vorbit şi despre probleme pe care le are de înfruntat - lipsa de angajaţi, dar şi preţul mic pentru carnea angro. Pentru a scăpa de intermediari, a decis să-şi comercializeze chiar el produsele direct către consumatori. Mai nou, a amenjat şi un abator mic pentru a tăia mieii în fermă.

IURIE MALANEŢCHI, antreprenor: „E o încăpere micuţă. Totul este din inox cu ridicător ca să nu depună forţă. Iată este apă, canalizare. Pentru iarnă cald să fie ca să nu îngheţi”.

În ultimul an, cheltuielile pentru întreţinerea ovinelor sunt tot mai mari.

IURIE MALANEŢCHI, antreprenor: „Le cresc cu grăunţe şi orz. Asta e mai ecologic. E cu mult mai costisitor, fiindcă în granule ele ar mânca o cantitate mai mică.  dar aşa trebuie să le dai o cantitate mai mare. Cam la 800 de lei se primeşte de cap, dar nouă ne dă subvenţie 500 de lei”.

Miza fermierului este o susţinere mai mare din partea autorităţilor.

IURIE MALANEŢCHI, antreprenor: Ce diferenţă este dintre noi şi România, de la noi preţul e atât de mic şi la ei e atât de mare la procurarea mieilor de primăvară? Nu pot organiza altceva, atunci lasă să facă diferite contracte. Orice scop la cel care începe un business este de a calcula cheltuielile, veniturile şi posibilitatea, capacitatea de a mări businiss-ul”.

Un kilogram de carne de miel din ferma lui Iurie Malaneţchi ajunge la 150 de lei.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter