Actualitate

Fermierii solicită o întrevedere cu şeful statului, Maia Sandu şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu

video

Asociaţia "Forţa Fermierilor" solicită o întrevedere cu şeful statului, Maia Sandu, şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Agricultorii afectaţi de secetă cer sprijin din partea statului, instituirea situaţiei excepţionale în agricultură, acordarea despăgubirilor şi iniţierea unui dialog de către BNM cu băncile comerciale.

ION PLĂMĂDEALĂ preşedinte, Asociaţia "Forţa Fermierilor": „Nu se hotărăşte problema cui decşararea Stării de Urgenţă în agricultură în raioanele afectate puternic. E tărăgănată acea Comisie, formată fiind pentru a examina situaţia în raioanele afectate, lucrurile merg foarte slab, în prezent nu avem o claritate ce se întâmplă cu culturile din grupa a doua. Şi toate aceste inacţiuni ne cheamă să ne adresăm mai direct, mai concret, cu nişte cerinţe mai dure”.


Serviciul de presă al Parlamentului a declarat pentru TVR MOLDOVA că solicitarea fermierilor urmează să fie examinată. O comisie de anchetă de la Ministerul Agriculturii trebuia să facă o evaluare a pagubelor suferite de fermierii din sudul Republicii Moldova, iar până la sfârşitul săptămânii trecute urma să prezinte rezultatele. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Potrivit fermierilor, de la începutul anului au fost afectate de secetă culturile agricole din prima grupă, de pe o suprafaţă de 19,4 mii de hectare. Valoarea pagubelor se ridică la peste 134 de milioane de lei.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter