Mitropolia Kievului și a Întregii Ucraine, numită și Biserica Ortodoxă Ucraineană, structură ecleziastică subordonată Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, susține că informația privind acordarea lui Igor Dodon a Ordinului „Sfântul Întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”, gradul I, este falsă.
„Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine nu a emis niciun decret cu privire la această distincție. Nu există niciun decret privind distincția respectivă în registrul Mitropoliei Kievului”, se menționează într-un comunicat al acestei structuri bisericești.
Pe 20 august, unele instituții media au distribuit informația precum că lui Igor Dodon i-a fost înmânată distincția cu pricina în timpul unui serviciu divin la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, Ocnița. Aceleași instituții media au publicat fotografia unui ordin în care este indicată data 20 august 2025.
Citește și: Dodon a fost decorat de mitropolitul prorus al Ucrainei, Onufrii, la Mănăstirea Călărășeuca
„Am vizitat Mănăstirea de maici Adormirea Maicii Domnului din satul Călărășeuca, raionul Ocnița. Astăzi, aici este sărbătorit unul dintre cele trei hramuri ale așezământului – ziua Sfântului Ierarh Mitrofan. Este o sărbătoare importantă pentru întreaga comunitate ortodoxă din regiune. Am felicitat-o pe maica stareță, pe măici și enoriași. Le-am dorit tuturor sănătate, pace și ajutorul Domnului în tot”, a scris Igor Dodon pe canalul său de Telegram.
În textul pe canalul de pe Telegram al lui Igor Dodon despre acest eveniment nu se menționează nimic despre distincția acordată de Mitropolia Kievului și a Întregii Ucraine.
Instituția ecleziastică respectivă a fost interzisă pe teritoriul Ucrainei, iar capul cultului, Onufrii, a rămas fără cetățenia Ucrainei în urma unui decret semnat de președintele Volodimir Zelenski.
Mitropolia Kievului și Întregii Ucraine este învinuită de autoritățile ucrainene de colaborare cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, care sprijină agresiunea militară rusească împotriva Ucrainei.