Doi militari în termen, cu vârstele de 19 și 20 de ani, au fost condamnați pentru consumul ilegal de droguri pe teritoriul unei unități militare, informează Procuratura Generală. Instanța i-a condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 135 de ore.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 13 mai 2025, atunci când cei doi militari, aflați în serviciu în calitate de muncitori la cantina unității militare, au consumat împreună substanțe narcotice în subsolul cantinei, știind că fapta lor este ilegală.
„Comportamentul suspect al militarilor a atras atenția unui superior, care i-a depistat și a luat măsurile legale pentru a-i conduce la Dispensarul Republican de Narcologie, unde au fost supuși examinării medicale. În urma testelor, în corpurile acestora au fost depistate marijuana”, precizează Procuratura Generală.
În cadrul anchetei, de la unul dintre militari a fost ridicată marijuana și rășină de cannabis, precum și un dispozitiv artizanal pentru consum. Ambii inculpați și-au recunoscut vina și au solicitat examinarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ei și-au exprimat regretul pentru cele comise și au declarat că nu vor mai repeta astfel de acțiuni. Inculpații au fost informați că, dacă se vor eschiva cu rea-voință de la munca neremunerată în folosul comunității, aceasta va fi înlocuită cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru patru ore de muncă.