La vârsta de doar 13 ani, a obținut titlul de Maestru în Sport, iar acum, are 15 ani și îi aparțin două recorduri naționale la înot pe distanța de 200 și 400 de metri, stil liber. Este vorba de Alexandra Ablovatskaia, care, zilnic, muncește foarte mult la antrenamente, atât dimineața, cât și seara. Iar pe lângă activitatea sportivă, mai este și elevă în clasa a 9-a. Astfel, după antrenamentul de dimineață, ia micul dejun în drum spre școala, ca să nu întârzie la ore. Spune că formula succesului este simplă: 95 de procente muncă, și cinci de talent.
Cum se descurcă cu atâtea activități, dar și cine stă în spatele succesului ei, a aflat colegul nostru Alexandru Leahu. Mai multe detalii, vedeți în reportajul ce urmează.