Justiție

Condamnat la 18 ani de închisoare, pentru omor comis cu deosebită cruzime într-un bloc din sectorul Buiucani

post-img
foto simbol

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost condamnat la 18 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. Acesta a fost recunoscut vinovat de omor comis cu deosebită cruzime.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit rechizitoriului, într-o noapte a lunii mai 2024, inculpatul, aflându-se în scara unui bloc locativ din sectorul Buiucani, mun. Chișinău, după o ceartă cu un bărbat, s-a înarmat cu un cuțit și l-a înjunghiat în regiunea abdomenului, iar ca urmare, a survenit decesul victimei.

Peste câteva ore, inculpatul a învelit corpul neînsuflețit într-o plapumă și l-a aruncat de la balconul etajului 9 al blocului locativ menționat.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Acesta a declarat că în ziua incidentului victima a intrat în apartamentul său în stare de ebrietate și ar fi manifestat un comportament agresiv, l-ar fi amenințat pe inculpat, iar ultimul s-ar fi apărat cu un cuțit înfipt în ușă de victimă. Inculpatul a afirmat că nu a intenționat să-l omoare pe bărbat și că doar s-a apărat. După ce l-a rănit, inculpatul i-ar fi propus victimei să cheme ambulanța, însă ultima a refuzat. Ulterior, l-ar fi găsit inconștient pe bărbat și, fiind panicat, l-a aruncat peste balcon, crezând că acesta era deja decedat.

Sentința este cu drept de apel.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter