Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat de salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce s-a aflat în pericol de cădere de la înălțime pe teritoriul Spitalului Raional din orașul Ștefan Vodă.
Incidentul s-a produs pe 10 iunie 2026, la ora 15:32. Potrivit IGSU, bărbatul, internat recent în instituția medicală, a ieșit prin balconul salonului și s-a urcat pe un cablu amplasat între etajele trei și patru ale clădirii cu cinci niveluri, existând un risc iminent de cădere.
La fața locului au intervenit salvatorii și pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Ștefan Vodă. Datorită intervenției prompte, aceștia au reușit să extragă persoana în siguranță și să o readucă în interiorul clădirii prin balconul de la etajul trei.
Ulterior, bărbatul a fost preluat de personalul medical pentru acordarea asistenței necesare.
Citește și: Danemarca a donat salvatorilor moldoveni peste 300 de echipamente pentru intervențieCircumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele competente.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 44 de situații de risc la nivel național.