Economic

Rusia a impus restricții pentru transportatorii de marfă din R. Moldova

video

Federaţia Rusă a interzis intrarea în ţară a transportatorilor de mărfuri din Republica Moldova, inclusiv tranzitul. Decizia ar urma să intre în vigoare începând de vineri.

NATALIA CHICU  jurnalist TVR MODLOVA: Accesul transportatorilor de marfă din Republica Moldova în Federaţia Rusă este interzis, după ce, pe 25 martie, a fost emisă o decizie a autorităţilor ruse. Asta înseamnă că transportatorilor de marfă le este acum interzis nu doar să aducă mărfuri în Rusia, dar și să tranziteze teritoriul rus.

Decizia vine după ce Republica Moldova a fost introdusă în lista ţărilor neprietenoase de către conducerea de la Moscova. Produsele alcoolice, tutunul și ciocolata vor putea fi livrate doar până la frontiera rusă. 

Totuși, există o listă mică de excepții cu produse pe care transportatorii din așa-numitele țările neprietenoase le pot transporta prin Rusia.

Restricția nu se aplică transportului de animale vii, carne și subproduse din carne, pește, produse lactate, ouă, legume, fructe, nuci și alte bunuri.

Conducerea de la Moscova susţine că aceată decizie vine după ce, din 2022, de când a început războiul în Ucraina, transportatorii ruşi nu mai efectuează transporturi de marfă pe teritoriul republicii Moldova.

Reamintim că, pe 27 martie 2006, Rusia a impus primul embargo asupra vinurilor din Republica Moldova, invocând probleme de calitate. Iar de atunci, cel puţin alte şapte interdicţii asupra produselor moldoveneşti au fost impuse de Federaţia Rusă. 

Deşi decizia a fost emisă acum câteva zile, nici Guvernul şi nici Ministerul Infrastructurii de la Chișinău nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor