Lipsa precipitaţiilor a compromis peste jumătate din recolta de cereale și 40-50% din recolta de legume. Iar războiul din Ucraina a cauzat întreruperi în lanţurile de aprovizionare şi bariere pentru exporturi. Anul viitor, cu sprijinul Băncii Mondiale vor fi rebilitate sistemele de irigaţii din trei raioane şi vor fi infiinţate mai multe ferme de bovine, pentru creşterea producţiei de lactate.
Anul 2022 a fost unul extrem de complicat pentru agricultura din Republica Moldova, întrucât seceta a compromis peste 60% din recolta de porumb și 45% din recolta de floarea soarelui și sfeclă. De asemenea, interdicția aplicată de Federația Rusă produselor basarabene a fost o lovitură grea pentru pomicultură și viticultură.
VLADIMIR BOLEA ministrul Agriculturii: "Seceta din lunile mai şi iunie, anul curent, a provocat pierderi majore, în unele cazuri 100% la porumb în sudul R.Moldova. Ca niciodată nordul R.Moldova în proproţie de 15% din suprafaţă a fost afectat de secetă. Lucru care nu a mai fost întâlnit în R.Moldova. Şi am ajuns la embargoul economic, de parcă nu fost deajuns toate aceste crize, care a dus la scăderea vânzărilor pentru agenţii economici din R.Moldova. Embargoul economic a cuprins toată producţia vegetală, mai puţin raioanele din stânga Nistrului."
Crizele suprapuse i-au determinat pe producătorii din Republica Moldova să se reorienteze şi să identifice noi pieţe de desfacere. Cea mai mare parte din producţia agricolă a ajuns în ţările Europei. În premieră, mere basarabene au ajuns chiar şi pe piaţa din Egipt. VLADIMIR BOLEA ministrul Agriculturii: "La fel a fost penetrată piaţa Indiei şi începând din noiembrie din R. Moldova au loc exporturi de mere, containere cu mere în India. În Uniunea Europeană am crescut până la 10 mii tone de măr în 2022. Avem produse de o calitate deosebită, strugurii sunt într-o foarte mare creştere în UE, nemaivorbind de cireşe. 23.30-23. România în anul curent probabil se va aproba de 1 mlrd de euro suma valorică a exporturilor a producătorilor din R.Moldova şi dezvoltăm o relaţie frumoască cu Turcia- am depăşit 850 mil dolari cifra de afaceri."
Pentru a micşora pierderile în agricultură, cauzate de seceta care se înregistrează o data la 2-3 ani, ministerul Agriculturii va reabilita, începând de anul viitor, sistemele de irigaţii din mai multe raioane. Proiectul va fi implementat cu sprijinul Băncii Mondiale. Tot cu finanţare externă se vor înfiinţa mai multe ferme de bovine. În prezent, Republica Moldova importă peste 50% din produsele lactate necesare consumului intern. Iar pentru a stimula producţia, din 2023 se va trece la plata pe litru de lapte, ceea ce înseamnă că se va aloca ajutoare pentru animalele cu productivitate ridicată.
VLADIMIR BOLEA ministrul Agriculturii: "Ministerul Agriculturii a finalizat discuţiile cu Banca Mondială pentru atragerea în domeniu a sumei importante de bani vorbim de 55 mil dolari. 25 de mil vor fi investiţi în restabilirea sistemelor de irigare. 14.26-14.31 Am stabilit trei mari sisteme de irigare vorbim de Briceni, Cahul, după care la Ştefan Vodă, celelalte 25 mil vor fi pentru modernizarea producţiei de lapte din R.Moldova sunt prevăzuţi în aceste 25 mil şi bani pentru crearea de ferme noi."
Pentru anul viitor, Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturii va fi de 1,5 miliarde de lei. Vladimir Bolea anunţat, insă, că va solicita majorarea Fondului la următoarea rectificare de buget. AIPA a recepţionat în acest an un număr record de 16.500 de dosare pentru subvenţionare.
Precizăm că în 2022, agricultorii basarabeni au dus în depozite aproape 1,8 milioane de tone de cereale, cu aproape 50% mai puţin faţă de media ultimilor cinci ani. S-au recoltat doar 770 de mii de tone de porumb şi 870 de mii de tone de grâu.
Pomicultorii și viticultorii au cules peste 400 de mii de tone de mere, 380 de mii de tone de struguri pentru vin şi peste 81 de mii de tone de struguri de masă, în scădere cu 30, 22 şi, respectiv, 11%.
În raportul elaborat recent de experţii FAO se menţionează că, din cauza secetei, în unele zone ale Republicii Moldova nu vor fi suficiente furaje pentru hrana animalelor în perioada iernii. Drept urmare, la primăvară, se aşteaptă o scădere a populaţiei de bovine.