Interviurile și Reportajele Telejurnalului

Reportajele Telejurnalului: În doar câteva luni, satul Bulboaca s-a transformat spectaculos dintr-o localitate modestă în una modernă

post-img
satul Bulboaca
Sursa foto: captură de ecran

În doar câteva luni, satul Bulboaca s-a transformat spectaculos dintr-o localitate modestă în una modernă în care oamenii sunt mândri că trăiesc. Autorităţile au reparat drumurile, au instalat iluminatul stradal, au apărut şi marcajele rutiere. Și localnicii au contribuit cu ce au putut. Au făcut curățenie pe lângă gospodărie și au vopsit gardurile. Totul pentru că Bulboaca va deveni, pentru o zi, capitala Uniunii Europene. Andrei trăieşte în centrul satului Bulboaca şi și-a renovat faţada casei. Amplele lucrări de renovare nu le-ar fi pornit dacă nu era summitul european.

 


„Atunci vreau să fie gata, să vadă că e curat, e frumos. Iată vecinul tot face. O terminați până pe 1 iunie? Numaidecât. Când termin casa vreau şi un flag european. Pentru Europa!”

VADIM CHEPTĂNARU jurnalist TVR MOLDOVA: „Cea mai mare schimbare ţine de drumurile din localitate. Acestea au fost reparate în timp record, iar potrivit localnicilor șoselele sunt chiar mai bune decât în capitală. Totuşi, la o intersecție, se pare că asfaltul s-a terminat.”

„Cum s-au schimbat drumurile în sat? Ooo. Minunat.”

„Noi nici nu am ştiut că o să se repare cândva drumurile astea, am crezut că o să fie veșnic aşa.”

„S-a schimbat spre bine. Şi stație nouă văd că aveţi. Da, da, staţie, da.”

„Cum arată Bulboaca mai nou? Arată frumos. Așteptați ziua de 1 iunie? E clar, tare așteptăm. Pentru noi e o mândrie să vină atâția reprezentați a multor ţări. Ați vrea să îi întâlniți cu flori? Clar că da, cum e primit la moldoveni cu flori, care e mai șef cu colaci şi sare, pâine.”

ION BERZOI primarul satului Bulboaca: „Am amenajat 4 intrări, 4 stații, iluminat stradal absolut tot, cositul, o parcare, acum 2 garduri sub formă de tricolor de 30 de metri, înălțimea 3 metri. Acum mai sunt niște lucrări de pavare, bordură.”

Summitul Comunității Politice Europene va avea loc la crama din satul Bulboaca, Anenii Noi, la 35 de kilometri distanță de Chişinău. Locul a fost ales în afara oraşului pentru a minimiza perturbarea vieţii cotidiene. Poliția face apel către toţi cetăţenii să își planifice din timp traseul de deplasare în zilele de 31 mai, 1 și 2 iunie, accesând drumurile adiacente spre aeroport, evitând arterele principale ale Chișinău, precum și deplasarea în anumite intervale de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și retur.

AEROPORTUL CHIŞINĂU, PREGĂTIRI PENTRU SUMMITUL EUROPEAN

Activitate intensă şi pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Angajaţii întreprinderii de stat se asigură că principala poartă aeriană de intrare în Republica Moldova va fi gata să îi primească, aşa cum se cuvine, pe cei 50 de lideri europeni care vor participa Summitul Comunităţii Politice Europene de pe 1 iunie. Securitatea zborurilor oficiale, siguranţa invitaţilor străini dar şi confortul lor sunt prioritare pentru angajaţii aeroportului, care ştiu că aceasta va fi una dintre cele mai importante misiuni din cariera lor.

CONSTANTIN VOZIAN, directorul aeroportului Internaţional Chişinău: „Noi depunem efort maxim ca acest eveniment să deruleze la cel mai înalt nivel. Dispunem de personal care are experienţa de a organiza evenimente. Avem suport din partea mai multor state din UE care au fost gazde la astfel de evenimente.”

OLEG TĂTARU, şef serviciu aerodrom, Î.S. "Aeroportul Internaţional Chişinău": „Lucrările de pregătire le-am început cu o lună în urmă. Am început a repara unele suprafeţe de beton şi din asfalt pentru a asigura siguranţa zborurilor, deservirea aeronavelor. Marcajele am început să le facem şi la pista nouă şi la pista veche cu o săptămână în urmă. Pe toată suprafaţa de aerodrom avem vreo 50 de mii de metri pătraţi de vopsit.”

NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „Aproximativ 40 de aeronave ale delegațiilor oficiale urmează să aterizeze, pe 31 mai și 1 iunie, pe aeroportul din capitala Republicii Moldova. Reprezentanţii întreprinderii de stat susţin că toate pot fi parcate aici. În caz de necesitate, însă, unele aparate de zbor ar putea fi redirecţionate pe cele mai apropiate aeroporturi din România.”

Pe 1 iunie şi, parţial, pe 2 iunie, spaţiul aerian al Republicii Moldova va fi deschis doar pentru avioanele delegaţiilor oficiale ce vor participa la Summit. Zborurile vor fi dirijate de cei mai buni specialişti iar personalul din aeroport va fi suplimentat. 

Peste 180 de agenţi de pază, angajaţi ai întreprinderii de stat, vor face echipă cu autorităţile responsabile de securitatea Summitului.  Cheltuielile pentru lucrările din aeroport se ridică la un milion de lei, bani din bugetul întreprinderii de stat.

HOTELURILE DIN CHIȘINĂU SE PREGĂTESC PENTRU SUMMIT

Se fac pregătiri intense şi în hotelurile din Republica Moldova care vor găzdui participanții la Summitul Comunităţii Politice Europene. Sunt șefi de stat, premieri, oficiali europeni, membrii ai delegațiilor sau jurnaliști. Reprezentanţii unităţilor de cazare propun își propun să ofere servicii de excepție pentru că oaspeții să rămână impresionați.

ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: „Cele mai solicitate hoteluri sunt cele din muncipiul Chişinău, 115 la numar. Majoritatea oficialilor au optat pentru hotelurile de patru sau cinci stele. Și zeci de jurnaliști străini si-au facut rezervari. Unii dintre ei se vor caza cu câteva zile înainte de summit.”

ARTEOM PRAŞCA, reprezentantul unui hotel din Chişinău: „Avem jurnalişti, delegaţie din UE, dar avem şi oaspeţi care au bronat online. Mai avem camere spre rezervă, dar deja avem undeva la 50 la sută ocupate. Avem un hotel ce reprezintă şi ceva din tradiţiile noastre moldoveneşti. E un design italian, dra adăugăm elemente şi din folclorul nostru moldovenesc.”

Reprezentanţii Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Moldova vor da un adevărat test de ospitalitate în fața delegațiilor străine.
Sunt pregătite locuri de cazare amenajate în stil tradiţional moldovenesc, chiar şi cu lejancă, tradiționalul pat de pe sobă ca pe vremea bunicilor.

STELA CECAN, reprezentant al unei pensiuni: „Avem numere pentru două, pentru trei sau chiar pentru o familie cu doi copii. Au acces la piscină. În suma de cazare este inclus micul dejun. Unul tradiţional moldovenesc. Aşa ca la bunica acasă.”

ELENA STEPANOV, directorul ANTRIM: „Referitor la numărul de cazări, preconizăm să fie până la o mie. În prezent, noi avem puţin mai jos de 500, dar mai avem câteva zile şi sperăm că numărul va creşte. Este o oportunitate foarte bună pentru a ne prezenta Moldova ca destinaţie turistică şi pentru a prezenta şi celelalte industrii, la fel, importante.”

OFERTE GASTRONOMICE PENTRU LIDERII EUROPENI

Delicii culinare sofisticate, aparţinând bucătăriei internaţionale, sau sarmale şi plăcinte tradiţionale. Toate fac parte din oferta bogată a restaurantelor şi pensiunilor din Republica Moldova, care s-au pregătit din timp pentru Summitul Comunităţii Politice Europene, de pe 1 iunie. 

Bucătarii spun că vor încerca să le lase o impresie de neuitat oaspeţilor străini.Un restaurant de lux din Chişinău mizează pe gusturi şi arome autohtone, dar reinterpretate într-o manieră modernă, în stilul caracteristic al bucătarului-şef cu experienţă internaţională.

DANIEL GHIDU, bucătar-şef restaurant: „Aş începe cu pateul nostru, pateul de ficat de pui, glazurat cu ice wine, iarăşi produs de-al nostru, carpacio de nisetru slab sărat cu un gel de cătină. Aş continua cu o gustare caldă, de exemplu avem un rissoto de ţelină.”

Într-un alt local, aflat în inima oraşului, vizitatorii străini se pot delecta cu bucate tradiţionale şi vinuri din podgorii locale, servite într-un decor autentic.

MARIA SUVEICA, proprietar restaurant cu specific românesc: „Aici este iepuraşul cu legume, ceea ce le propunem oaspeţilor de peste hotare.
Acestea avem faimoasele noastre învârtite care-s cu umplutură din brânză de vaci şi oi, foarte gustos. Alte delicii avem aceeaşi învârtită, de vreo trei feluri: cu bostan, cu mere, cu nuci, cu vişină cu petale de trandafir. Şi pâinica pe care noi o coacem. Aşteptăm oaspeţi, îi aşteptăm să vină, să-i întâlnim.”

Iar pentru a trăi autenticitatea satului basarabean, izvor de tradiţii milenare, participanţii la întâlnirea internaţională sunt aşteptaţi de gospodinele de la pensiuni cu sărmăluţe şi mămăliguţă cu friptură.

STELA CECAN, bucătar: „La un prânz, sigur că i-am impresiona cu o zeamă din o găinuşă de casă, crescută aici la noi, la gospodăria ţărănească., sau cu un borş scăzut, sau cu un borş roşu, în dependenţă de gustul fiecărui oaspete. La felul doi sigur cu o fripturică, cu mămăliguţă, brânză, smântână, sărmăluţe, plăcinte.”

Departe de aglomeraţia oraşului, oaspeţii din Europa se pot bucura şi de experienţe inedite, alături de gazdele primitoare.

STELA CECAN, bucătar: „Orişicare turist care vine la noi doreşte să vadă aşa cum este o gospodărie ţărănească, la noi în Republica Moldova, noi putem să oferim să mulgă vaca, să mulgă o căpriţă, să o pască.” 

BABĂ NEAGRĂ ȘI ICE WINE PENTRU LIDERII EUROPENI

Înainte de summit, jurnaliştii au fost invitaţi să vadă cum decurg pregătirile. Li s-a permis doar în restaurant, pentru o prezentare a desertului cu care vor să-i cucerească pe oaspeții europeni.

SVETLANA GORE jurnalist TVR MOLDOVA: „Cei 50 de şefi de state şi de guverne vor avea ocazia să guste din desertul tradiţional babă neagră, care va fi servit şi cu o îngheţată din vin. De asemenea vor putea gusta şi un ice wine select, din roada anului 2020.”

ADRIAN TROFIM director companie de vinificaţie, gazdă summit: „Comisia de control al calităţii deja de o lună de zile este pe loc. La fiecare câteva zile, se preiau probe de bucate, de igienă de toate, ca să se asigure că noi oferim tot la nivel.”

Potrivit organizatorilor, la summitul Comunităţii Politice Europene s-au înregistrat până acum peste 700 de jurnalişti. În total, sunt aşteptate aproape două mii de persoane.

46 DE LIDERI AU CONFIRMAT PREZENŢA LA SUMMITUL CPE

În cadrul unei campanii mediatice "Moldova nu este singură", mai mulţi lideri europeni, preşedinţi şi şefi de guverne, au venit cu o adresare video în care confirmă prezenţa la eveniment şi spun că sprijină Republica Moldova.

URSULA VON DER LEYEN, preşedintele Comisiei Europene: „Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova. Susţinem securitatea voastră energetică. Stabilitatea voastră economică. Susţinem reformele voastre în calea spre familia noastră europeană. Moldova nu este singură. Uniunea Europeană este cu voi”

EMMANUEL MACRON, preşedintele Franţei: „Vă salut pe toţi! Vin cu un mesaj scurt pentru a vă spune că pe 1 iunie vom fi în Moldova la cel de-al doilea Summit al Comunităţii Politice. În Moldova vom discuta despre energie, migraţie, securitate, infrastructură, apărare, geopolitică, pentru că împărţim acelaşi continent.”

ROBERTA METSOLA, preşedintele Parlamentului European: „Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova. Este alături de conducerea ţării şi de cetăţenii acesteia. Susţine alegerea pro-europeană. Moldovenii se pot mândri cu acest curaj de care au dat dovadă, ţinând piept intimidării din partea Rusiei. Ei se pot mândri cu solidaritatea faţă de Ucraina.”

CHARLES MICHEL, preşedinte, Consiliul European: „Acesta este un moment istoric pentru ţara voastră şi pentru poporul acestei ţări. Este un simbol puternic al unui continent care vă susţine, un simbol puternic al drumului vostru spre familia noastră europeană. Moldova, te afli între prieteni! Moldova, nu eşti singură!”

Organizarea Summitului Comunităţii Politice Europene în Republica Moldova a fost decisă la Praga, în octombrie 2022. La evenimentul din 1 iunie, participanții vor analiza eforturile comune pentru pace, apărarea democrației, consolidarea interconectării energetice și securității globale.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter