În vizita de la Bruxelles vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Gert-Jan Koopman, directorul general pentru vecinătate și extindere al UE și echipa sa, căruia i-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat în procesul de obținerii deciziei pozitive privind lansarea negocierilor de aderare cu țara noastră, comunică Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Oficialii au discutat despre pașii necesari pentru a demara negocierile, inclusiv începerea procesului de „screening”, ce constă în evaluarea legislației naționale în raport cu acquis-ul Uniunii Europene.
În cadrul acestei vizite, ministrul de externe Nicu Popescu a făcut un schimb de opinii cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă privind aprofundarea în continuare a dialogului cu Uniunea Europeană pe dimensiunea politică și de securitate. De asemenea, oficialul Republicii Moldova a avut întâlniri cu Simon Mordue și Magdalena Grono, consilierii pentru politică externă ai Președintelui Consiliului European, Charles Michel.
„Am făcut pași enormi pentru a ancora ferm țara noastră în spațiul european al democrației, păcii și securității, același ritm fiind necesar și în continuare,” a menționat Ministrul de Externe, Nicu Popescu.