Crăciunul la pensiuni înseamnă mai mult timp petrecut cu cei dragi și mai puține griji. La Orheiul Vechi, una dintre cele mai îndrăgite destinații turistice din Republica Moldova, oaspeții s-au bucurat de bucate tradiționale și peisaje pitorești, într-o atmosferă caldă și autentică, pregătită din timp de gazde. La pensiuni, aproape toate locurile de cazare au fost ocupate.
Cinci familii din raionul Călărași și-au făcut din Crăciun o tradiție de călătorie. De mai mulți ani, aleg să sărbătorească Nașterea Domnului în diferite colțuri ale Republicii Moldova, îmbinând emoția sărbătorii cu bucuria de a descoperi locuri noi.
„Cred că depășim 10 ani, când în acest grup sărbătorim Crăciunul și este o sărbătoare de familie, o sărbătoare de oameni buni, prieteni dragi și de ce nu avem ocazia să ne întâlnim, să ne mai auzim și să ne bucurăm de aceste frumoase sărbători de Crăciun. Prima dată suntem la Butuceni, măcar că suntem din Călărași, nu așa de departe. Am hotărât să venim, ne-am cazat, am dormit, adică suntem de aseară veniți. Ne bucurăm de locurile frumoase care sunt. Am fost și am făcut și o excursie pe teritoriu. Foarte frumos și foarte plăcut. Suntem foarte, foarte mulțumiți și vrem și vrem în viitor să descoperim și alte locuri. Moldova e mică, dar chiar avem de văzut multe, multe locuri frumoase”.
Orheiul Vechi a atras și turiști din alte țări.
„Ne simțim super. Totul ne place.
– De unde sunteți?
– Din Polonia, din apropierea Mării Baltice.
Am fost și în Chișinău, ne-a plăcut foarte mult. Am mâncat frigărui de berbec, cartofi prăjiți. Ne-a plăcut vinul, este foarte gustos”.
În perioada sărbătorilor, locurile la pensiuni sunt rezervate din timp, iar interesul turiștilor crește de la un an la altul.
VITALINA ROTARI, chelner: S-au făcut foarte multe rezervări și la cazare avem totul ocupat, și în restaurant sunt foarte multe rezervări. Oriunde vedeți mesele așezate, acolo vor fi persoane. Majoritar este ocupat seara, la orele 17:00, și noi întâmpinăm azi oaspeții cu crăciunei pe care i-ați văzut pe masă, pâinică caldă coaptă.
Iar bucătarii își dau silința să-si delecteze oaspetii cu bucate tradiționale moldovenești.
STELA CECAN, ajutor de bucătar: Cu o zămușoară, borș scăzut. Nu lipsește de pe masa de sărbătoare nici slănina. Așa, în general, cu sărmăluțe, plăcintă, pește, de ce nu.
În Republica Moldova, aproape 36% dintre localități sărbătoresc Crăciunul pe stil nou. In special, in sudul țării, și pe malul Prutului.