Economic

În R. Moldova se înfiinţează tot mai multe întreprinderi mici şi mijlocii

În R. Moldova se înfiinţează tot mai multe întreprinderi mici şi mijlocii

În Republica Moldova se înfiinţează tot mai multe întreprinderi mici şi mijlocii. Biroul Naţional de Statistică transmite că numărul companiilor de acest fel a ajuns, de la 59,8 mii în 2021, la peste 63 de mii în 2023, ceea ce ar însemna peste mie de întreprinderi noi create în fiecare an. În acelaşi timp, acestea generează tot mai multe locuri de muncă. Experţii susţin, totuşi, că sunt destul de puţine IMM-uri, având în vedere potenţialul economic al ţării, şi că autorităţile ar trebui să le ajute mai mult.

În luna februarie a acestui an, Cristina Neamţu a înfiinţat un laborator de cofetărie, în care face prăjituri şi torturi. A apelat şi la un grant de la Organizaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor.


CRISTINA NEAMŢU, antreprenoare: „Plecând în concediu de maternitate şi având acest răgaz intelectual, mai faci o anumită evaluare şi atunci am descoperit pentru mine pasiunea pentru deserturi. În primul rând ceea ce găseam în comerţ nu-mi plăcea şi am decis să încep să pregătesc eu acasă. Am mai mers la diferite masterclassuri, am mai făcut cursuri. În principiu toată procedura de înregistrare a companiei nu a fost una dificilă”.


Datele arată că, în anul 2023, cele mai multe întreprinderi mici şi mijlocii, peste 20 de mii, şi-au desfăşurat activitatea în domeniul comerţului. În agricultură, silvicultură şi pescuit au activat aproape şase mii de IMM-uri, în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, 5,8 mii de IMM, iar în industria prelucrătoare au activat cinci mii de întreprinderi.


ACTIVITĂŢILE IMM-URILOR Comerţ - 20,9 mii de IMM Agricultură, silvicultură, pescuit - 5,7 mii de IMM Activități profesionale, științifice și tehnice - 5,8 mii de IMM Industrie prelucrătoare - 5 mii de IMM


DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării: „Desigur că asta este totuşi, puţin. Noi nu vrem să ne mulţumim doar cu asta. Am simplificat semnificativ povara asupra mediului de afaceri, antreprenorii anual economisesc echivalentul a acel puţin 0,5% din PIB din contul reducerii reducerii birocraţiei. Am digitalizat o bună parte dintre serviciile pentru antreprenori. Să faci afacere în Republica Moldova a devenit mult mai simplu, decât acum câţiva ani”.


STAS MADAN, director de program, Mediul de afaceri și IMM, Expert-Grup: „În Republica Moldova anual, în medie, se creează cam două întreprinderi la o mie de locuitori cu vârsta aptă de muncă pe când media din statele Europei Centrale şi ţările baltice este de 4,5 adică de peste 2 ori mai mare şi este evident că sunt necesare mult mai multe eforturi. Principala problemă enunţată de companii este lipsa cererii adică pieţele de desfacere în principal”.



Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării dă asigurări că vor continua eforturile pentru debirocratizarea şi digitalizarea afacerilor, iar sectorul industrial va primi o atenţie mai mare, în speranţa unei creşteri a aportului său la Produsul Intern Brut.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter