Duminică, debitul de intrare în Complexul Hidroenergetic Nistrean a scăzut până la un nivel alarmant – 23 de metri cubi pe secundă, transmiste Ministerul Mediului al Republicii Moldova. Aceasta înseamnă de cinci ori mai puțin decât fluxul obișnuit. În primele zece zile ale lunii august, media a fost de 38 de metri cubi pe secundă. În același timp, deversările din complex spre Republica Moldova sunt menținute la 75 de metri pe secundă, tendința nivelului lacului este într-o continuă scădere.
„Este un semnal extrem de serios. Debitele foarte mici afectează întregul ecosistem al Nistrului, capacitatea fluviului de a-și menține echilibrul natural, dar și alimentarea cu apă a populației”, se menționează într-un comunicat al ministerului.
În aceste condiții, responsabilii de domeniul mediului fac apel să fie reduse pierderile de apă, să fie adaptată infrastructura de captare a apei din Nistru, să se evite consumul nejustificat. Să fie folosite resursele disponibile cu maximă responsabilitate, atât la nivelul instituțiilor, cât și al consumatorilor.
Autoritățile avertizează că, în cazul epuizării rezervelor din lacul de acumulare, debitul Nistrului ar putea depinde direct de aportul de apă din Carpați, care este acum de 23 metri cubi pe secundă.
„Punctul la care debitul nu va mai putea fi reglat este de 102,5 metri. La acest nivel, din Complexul Hidroenergetic Nistrean va fi deversată aceeași cantitate de apă care intră în lacul de acumulare Novodnestrovsk”, a precizat Ilya Trombițki pentru TVR Moldova.
Nistrul este principala sursă de apă potabilă pentru Republica Moldova și regiunea Odesa din Ucraina.