Dacă altădată, fiecare gospodar ținea pe lângă casă câteva oi, în zilele noastre, nu mai vezi atâtea turme pe imaș, cum erau pe vremuri. Ion Leuntean, din satul Coșcalia, raionul Căușeni, este un femier ce are oi, și nu din cele obișnuite, dar scumpe și de rasă, aduse de departe.
Ion Leunteanu a avut, de mic, o pasiune aparte pentru animale, fiind mereu cel care se ocupa de ele în gospodărie. Nu e de mirare că a ales să urmeze această cale și a studiat zootehnia. Acum, se mândrește că a reușit să aducă în Republica Moldova trei rase de oi mai neobișnuite.
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: Oile aduse de peste hotare au un spor în greutate mult mai bun. Carnea este mult mai bună decât la alte rase de oi. Singura problemă este că sunt foarte scumpe, dar noi am adus un efectiv mic, pe care l-am importat din Austria. Vedem cum se aclimatizează, acesta este scopul meu: să vedem cum se aclimatizează ele în Moldova”
Călătorind prin Europa, a văzut aceste animale, și atunci s-a gândit că își dorește să le aibă și el la fermă, mai ales că, pe la noi, nu le găseai.
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: Această rasă de oi se numește Dorper, iar originea lor este din Africa de Sud. Noi am avut și alte animale și încă le avem, doar că efectivul l-am mai majorat, deoarece celelalte erau oi aduse din Germania, fiind oi de lapte. Dar acum am observat că pe piața Moldovei nu prea sunt oi de carne, care sunt ceva bun.”
Oile Dorper sunt apreciate, în special, pentru producția ridicată de carne și capacitatea lor de a se adapta la condițiile climaterice, rezistând la temperaturi de până la 50 de grade Celsius. Totodată, nu sunt pretențioase la hrană.
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: „Rezistă chiar și fără apă până la 2 zile și nu au probleme când vara sunt temperaturile mari. Cu apă, clar că le dăm noi apă, nu le lăsăm așa. În plus, eu aș socoti că sunt niște animale care necesită multă muncă. Ele nu se tund singure, năpârlesc și sunt foarte puternice la copită; nu trebuie să le tai copita.”
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: „Au o carne de marmură, care într-adevăr este foarte scumpă, dar la noi nu se prețuiește în Moldova. Carnea de oaie, dacă te duci în alte părți, se vinde în euro sau se transformă în lei, 400, 500 de lei kilogramul; la noi nu există așa preț. Dar sperăm că o să deschidă cunoscuții piața. Deja am avut niște întrebări de la restaurante care ar vrea să procure astfel de carne”.
Una dintre cele mai râvnite rase de ovine din lume, recunoscută pentru producția sa mare de lapte, este rasa olandeză Friza, capabilă să ofere circa 600 litri, într-o perioadă de lactație de aproximativ 230 de zile.
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: „Și una, și alta sunt de carne. Acestea sunt nemțești și franțuzești, dar problema este că eu acum vreau să fac o selecție să le încrucișez Lacaune și Friza. De aceea, pentru că Friza la noi, în căldurile de vară, nu rezistă prea bine. Lacune este acela, e mai gras la lapte, are mai multe proteine, iar brânza iese mai mult decât la Friza.”
Rasa Suffolk este una dintre cele mai populare, aceste animale fiind crescute pentru carne și lână.
ION LEUNTEAN, antreprenor, s. Coșcalia, r. Căușeni: „Niște oi foarte bune de toate, adică ele pot să ajungă și la 500-600 de grame pe zi adaos în greutate; asta e super pentru așa animale. Adică, la vârsta de 90 de zile, 100 de zile, berbecuțul, mieluțul poate să ajungă la greutatea în viu până la 55-60 de kilograme.”
Din lapte, fermierul produce brânză, pe care o vinde cu 140-150 de lei kilogramul.