Extern

Liderii europeni solicită „garanții de securitate de neclintit” pentru Ucraina

post-img
„Coaliția celor dispuși” este pregătită să joace un rol activ

Ucraina trebuie să aibă garanții de securitate de neclintit pentru a-și apăra eficient suveranitatea și integritatea teritorială se spune într-o declarație a liderilor europeni după discuția cu președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Șeful de la Casa Albă a comunicat liderilor europeni rezultatele discuției pe care a avut-o cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe 15 august în Alaska.

„Liderii au salutat eforturile președintelui Trump de a opri masacrele în Ucraina, de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei și de a realiza o pace dreaptă și durabilă. După cum a spus președintele Trump, nu există acord până nu există un acord. Așa cum a prevăzut președintele Trump, următorul pas trebuie acum să fie discuții suplimentare, inclusiv cu președintele Zelenski, pe care îl va întâlni în curând”, se menționează într-o declarație a liderilor europeni UE pe pagina web a Consiliului UE.

Semnatarii declarației sunt președintele Franței, Emmanuel Macron, prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, prim-ministrul britanic, Kei Starmer, președintele Finlandei, Alexander Stubb, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, președintelui Consiliului European, Antonio Costa, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceștia se declară pregătiți să colaborezze cu președintele SUA, Donald Trump, și cu președintele Ucrainei, Zelenski, în vederea organizării unui summit trilateral cu sprijin european.

„Salutăm declarația președintelui Trump conform căreia SUA sunt pregătite să ofere garanții de securitate. Coaliția celor dispuși este pregătită să joace un rol activ. Nu ar trebui impuse limitări forțelor armate ale Ucrainei sau cooperării sale cu țări terțe. Rusia nu poate avea drept de veto împotriva căii Ucrainei către UE și NATO”, se mai menționează în declarația liderilor europeni.

„Va depinde de Ucraina să ia decizii cu privire la teritoriul său. Frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua. Suntem hotărâți să facem mai mult pentru a menține Ucraina puternică, pentru a pune capăt luptelor și a obține o pace dreaptă și durabilă.”

În același timp, liderii europeni au subliniat că, atâta timp cât masacrele în Ucraina continuă, ei sunt pregătiți să mențină presiunea asupra Rusiei.

„Vom continua să consolidăm sancțiunile și măsurile economice mai ample pentru a pune presiune asupra economiei de război a Rusiei până când va exista o pace dreaptă și durabilă. Ucraina se poate baza pe solidaritatea noastră neclintită în timp ce lucrăm pentru o pace care să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și Europei.”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost invitat la Washington pentru luni, 18 august, să discute cu președintele SUA, Trump, despre acțiunile ce urmează să fie întreprinse mai departe.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor