Actualitate

Cererea pentru actele de identitate a crescut de peste trei ori în perioada Paștelui

În perioada sărbătorilor de Paști, numărul persoanelor care și-au perfectat actele de identitate a crescut de peste trei ori față de media obișnuită. Potrivit Agenției Servicii Publice, fluxul mare de cereri este determinat de revenirea acasă a diasporei, care îmbină vizitele în familie cu rezolvarea problemelor administrative.

Dacă, în mod obișnuit, la Agenția Servicii Publice sunt recepționate zilnic aproximativ 1000 de cereri, în perioada sărbătorilor de Paști numărul a depășit 3500 de solicitări pe zi. Mai bine de jumătate din aceste cereri se referă la eliberarea pașapoartelor, majoritatea în regim de urgență.

„În perioada sărbătorilor pascale a crescut fluxul de solicitare a actelor de identitate deoarece este vacanță la copii. La fel, cetățenii Moldovei care sunt stabiliți peste hotarele R. Moldovei, la fel, fluxul e crescut”, a declarat Irina Cebanica, șef al Serviciului eliberare a actelor de identitate, mun. Chișinău.

„Lumea preferă totuși să își ridice actele cât mai rapid. În cazul pașapoartelor, sigur că ei nu vor să mai revină la secția consulară, e un drum în plus. Mulți optează pentru urgentarea acestor acte. Dar întotdeauna există această oportunitate să își perfecteze cartea de identitate când au posibilitatea să revină și noi le vom genera semnătura electronică absolut gratuit”, a declarat Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.

Mulți cetățeni, mai ales cei care muncesc sau sunt stabiliți peste hotare, aleg să-și perfecteze documentele rapid, fără programare, sau chiar în aceeași zi.

„Perfectăm actele băiatului meu, Teodor, îi facem pașaportul, foarte comod, foarte rapid, fără programare. În 24 de ore, pașaportul la mână și putem călători, putem pleca oriunde. Am venit din Olanda.”

„Suntem în Franța, am venit să îmi fac un pic de vacanță și, totodată, am înnoit actele. Buletin de tip nou, cu semnătură electronică, foarte comod, azi dimineață am depus, acum îl avem deja.”

„Am venit în vacanță din Irlanda și, totodată, mi-am perfectat buletinul de identitate. Am descoperit, prin miracol, că mi-a expirat vreo cinci ani în urmă și l-am perfectat.”

„De la Roma am venit aici, la părinți, la Paști, și deja suntem aici și am făcut și la copilaș documente. Buletinul, pașaportul, toate. Tot într-o zi, tot rapid.”

Potrivit datelor oficiale, începând cu 31 martie 2025 și până în prezent, au fost depuse peste 347 de mii de cereri pentru eliberarea cărților de identitate gratuite. Aproximativ 80% dintre beneficiari au primit și semnătură electronică. Autoritățile anunță că eliberarea gratuită a cărților de identitate va continua până la atingerea pragului de un milion de documente emise, în termen standard de până la 20 de zile.

author-img_1

Irina Mihailici

Reporter