Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova, în contextul conflictului armat din Ucraina, potrivit agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi întârziere în trafic, precum şi eliminarea blocajelor în sectoarele transfrontaliere, memorandumul prevede un set de măsuri care vizează atât îmbunătăţirea infrastructurilor de transport şi vamale existente, precum şi dezvoltarea acestora. De asemenea, aceste măsuri valorifică potenţialul ridicat de tranzit de mărfuri spre şi dinspre Ucraina, spre şi dinspre Portul Constanţa. Executivul susţine că aceste măsuri, care vor contribui la eficientizarea transportului mărfurilor şi al persoanelor atât pe perioada conflictului armat din Ucraina, cât şi în perspectiva reconstrucţiei statului vecin, se referă la: * deschiderea/ redeschiderea de puncte de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi asigurarea accesibilităţii la acestea; * creşterea capacităţii de tranzit pentru mărfuri între România, Ucraina şi Republica Moldova în punctele de frontieră existente, prin construcţia de noi căi de rulare şi de noi spaţii de staţionare; * creşterea capacităţii de tranzit de mărfuri între România, Ucraina şi Republica Moldova pe infrastructura feroviară; * intervenţii de creştere a vitezei de circulaţie şi de eliminare a restricţiilor de viteză prin intervenţii de reparaţii şi refacţii pe următoarele secţii de circulaţie: Satu Mare - Halmeu, Câmpulung la Tisa - Valea Vişeului - Salva, Vicşani - Suceava Nord, Ungheni Prut - Nicolina, Fălciu - Bârlad, Giurgiuleşti Galaţi - Brateş; * creşterea capacităţii de procesare a traficului de marfă de către instituţiile cu atribuţii în punctul de frontieră, prin asigurarea dotărilor şi personalului necesar. De asemenea, pentru sectorul feroviar se propune dotarea cu echipamente şi creşterea numărului de personal cu atribuţii în managementul traficului; * dotarea punctelor/ staţiilor de frontieră cu echipamente pentru efectuarea controalelor fizice cum ar fi: scanere şi pasarele; * constituirea unui comitet interministerial de coordonare, condus de şeful Cancelariei prim-ministrului sau de un consilier de stat din cadrul Cancelariei, din componenţa căruia să facă parte secretari de stat sau conducători de instituţii, din ministerele/ instituţiile cu atribuţii în coordonarea şi implementarea măsurilor propuse, comitet care va fi înfiinţat prin decizie a premierului; * probarea listei de necesităţi pentru gestionarea procesului de fluidizare a tranzitului de mărfuri din Ucraina, pe care România o va înainta către toţi partenerii externi care şi-au manifestat intenţia de a sprijini.