Social

În R. Moldova sunt de două ori mai puține cereri de adopție, decât copii care așteaptă un părinte

post-img
foto simbol

În Republica Moldova, numărul copiilor care așteaptă să fie adoptați este de aproape două ori mai mare decât cererile de adopție. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, anul trecut, şi-au găsit o familie doar 20 la sută dintre micuţii de pe lista de adopţie. Autoritățile susţin că, din păcate, majoritatea copiilor nu corespund criteriilor celor care doresc să devină părinți adoptivi. Adică să aibă o vârstă fragedă, să fie sănătoși și să nu aibă alţi frați.

Pe Irina am întâlnit-o pe un teren de joacă din Chișinău. Era împreună cu Ionuț, cel mai mare dintre copiii ei, care a împlinit, recent, cinci ani. Femeia, care ne-a rugat să-i protejăm identitatea, l-a adoptat în 2022, iar anul trecut a înfiat-o și pe sora mai mică a lui Ionuţ. Soții mai au un copil biologic, în vârstă de doi ani.

IRINA, mamă adoptivă: „Aşa a fost să fie că  au apărut amândoi o dată când s-a născut şi copilul nostru biologic, atunci a apărut şi propunerea de a adopta un copil, şi atunci ne-am gândit cu soţul. El ne spunea, ce facem? Rămânem doar cu al nostru, sau mai luăm. Şi zic, ne-am gândit că dacă a apărut exact acum,  înseamnă că este un semn care trebuie ascultat”.

Mama biologică a celor doi frați se află acum după gratii și a fost decăzută din drepturile părintești.

IRINA, mamă adoptivă: „Acum, după ce a trecut ceva timp   nu-mi închipui cum a fost fără ei. Pentru că sunt părţile pozitive, care acoperă tot. Atunci când vin toţi grămadă, când toată lumea te îmbrăţişează. Când vine de la grădi şi spune „mami, mi-a fost dor de tine”.”

Doritorii de a înfia un copil din R. Moldova trebuie să depună o cerere şi un set de acte la autoritatea tutelară. Aceştia trebuie să întrunească o serie de condiții  - legale, materiale, morale și de sănătate.

OLESEA CAŞCIUC, consultant principal de direcţie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Este perioada de încredinţare. Dumnealui i se eliberează un permis de vizită pentru a vizita copilul. Anume ca să fie creat contactul acesta dintre adoptator şi copilul adoptabil. După, se face dispoziţie de încredinţare a copilului care are un termen de 60 de zile şi durează până la 90 de zile. Unde copilul e luat în familia adoptatorului pentru a se adapta şi a se crea acea relaţie de familie.”

Procedura de înfiere a unui copil durează între șase și nouă luni. Ulterior, timp de doi ani, autoritățile vizitează și raportează situația din familia adoptivă. Anul trecut, din cei 542 de copii din R. Moldova propuşi spre adopţie, au fost înfiați doar 102, dintre care 12 de către cetățeni străini. Este vorba despre 52 de fete și 50 de băieți.

COPII ADOPTAŢI ÎN 2024

Total adoptaţi                                102 copii
Adopţii naţionale                              90 copii
Adopţii internaţionale                        12 copii


OLESEA CASCIUC, consultant principal de direcţie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: „De multe ori, adoptatorii din Republica Moldova solicită copii de vârstă fragedă, să fie unul singur, dar din păcate, la noi, în Republica Moldova, avem copii cu vârstă mai mare de trei ani şi cuplu de fraţi. Şi aici  aş dori să menţionez să separarea fraţilor e strict interzisă.”

Cetățenii Republicii Moldova pot înfia gratuit un copil, iar cei străini achită o taxă de stat de trei mii de lei. În 2024, peste 330 de persoane, dintre care 23 de cetățeni ai altor state, și-au manifestat intenția de a înfia copii din R. Moldova și au obținut certificate. Aceștia trebuie să întrunească mai multe condiții, iar printre cele mai importante sunt lipsa antecedentelor penale sau să nu fie decăzuți din drepturile părintești. Nu pot adopta copii persoanele care au copii biologici și se eschivează de la plata pensiei alimentare sau cele care nu-și îndeplinesc obligațiile părintești.

LISTA DE ADOPTATORI

Total                           332 de adoptatori
Cetăţeni ai R. M.           309 persoane
Cetăţeni străini             23 persoane


author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor