Ploi torențiale, inundații și o infrastructură depășită de forța naturii. În doar câteva ore, zeci de localităţi din Republica Moldova şi sute de gospodării au fost inundate. Oamenii au privit neputincioși cum apa năvălește in beciuri, grădini și tulbură fântânile. Autoritățile au intervenit pentru a limita pagubele, dar în multe localități urmele dezastrului sunt încă vizibile. Meteorologii avertizează că pericolul nu a trecut.
ALEX MACOVEI, jurnalist TVR MOLDOVA: Natura și-a arătat, din plin, forța. În doar câteva ore, ploile abundente au transformat străzi în râuri și au provocat probleme în mai multe localități din țară. În urma furtunii, oamenii au rămas să facă față consecințelor, iar urmele lăsate de ape se văd încă peste tot în jur.
Localitatea Puhoi se numără printre cele mai afectate. Autoritățile locale au cerut ajutor iar intervențiile pentru lichidarea efectelor ploilor abundente sunt în desfășurare.
NADEJDA CARAJEA, primar, Puhoi: Am invitat şi un specialist tehnic, care să ne ajute să evaluăm pagubele de pe drumurile locale, concomitent cu Secţia Situaţii Excepționale Ialoveni vom merge prin gospodăriile oamenilor să ajutăm cu pomparea apei din beciurile oamenilor. Şi, totodată, am îndemnat, ieri, oamenii să vină cu cereri în cazul în care au pagube considerabile în urma ploilor abundente de ieri.
Potopul a creat probleme și în alte localități din centrul R. Moldova. Debitul apelor a depășit cotele medii ale ultimilor ani.
MARCEL BOBEICA, primar, Gangura: Undeva 15 mii de tone de apă, undeva, au trecut timp de şase ore au trecut pe aici. O să vedeţi localitatea Homuteanovca, avem foarte multe gospodării inundate. Dar din ceea ce vedem, şi vedeţi că aici se concentrează apa, cred că apa o să curgă acolo în ritmu.
A fost prăpăd şi în localitatea Homuteanovca, din raionul Ialoveni. Autoritățile continuă intervențiile în localitățile afectate. In unele zone au fost mobilizați și militarii.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: Chiar dacă infrastructură era şi este proiectată pentru un volum mare de apă, a depăşit chiar şi volumele proiectate. Trebuie să intervenim, trebuie să fim gata n-am încotro. Suntem într-o perioadă de schimbări climaterice. Ele nu bat la uşă ele deja sunt în casă. Totu-i sub control, dacă o să fie nevoie de utilaje, o să mobilizăm şi o să discutăm şi cu agenţii economici care au utilajele necesare. O să-i rugăm le pună la dispoziţie.
Citește și: Ploile torențiale au făcut ravagii în zece raioane: Zeci de gospodării inundate și drumuri blocateMeteorologii mențin avertizarea de Cod Galben hidrologic și avertizează că vremea rămâne instabilă. Oamenii sunt îndemnați să urmărească recomandările autorităților și să apeleze numărul 112 doar în situații reale de urgență.