După protestul profesorilor şi altor angajaţi ai instituţiilor de stat, în faţa Parlamentului au venit şi agricultorii. În timp ce femierii manifestau afară, deputaţii revizuiau, în plenul legislativului, măsurile de sprijin votate anterior. Una dintre ele prevede moratoriu la plata datoriilor.
Revendicările agricultorilor au rămas aceleaşi: să fie votate în plen modificările la legea secetei, prelungirea importului de cereale şi oleaginoase, achitatarea datoriilor la subvenţiile pentru anul trecut şi restituirea accizelor pentru 2024.
GHENADIE agricultor: „Ştiţi cum toţi au de câştigat înfară de noi. Anul s-a terminat aproape toţi nu am achitat şi încă rămânem datori la bancă. Ce datorie aveţi la bancă? Aproape 800 de mii, pe care eu mizez că la anul dacă va fi un an bun să mă apropii să le pot începe a achita. Sperăm că măcar cineva o să ne audă şi o să hotărască problema noastră”.
VASILE POPA agricultor: „Nu ştiu la a cui iniţiativă Guvernul şi-a retras avizul. Motivul nu îl spune nimeni. Sunt un agricultor de mai bine de 25 de ani, cumva am aranjat lucrurile, credite am, dar până ce nu am intrat în incapacitate de plată. Dar dacă se mai continuă aşa pericolul există”.
ALEXANRU BĂDĂRĂU directorul Asociației Forța Fermierilor: „Am intrat la Parlament pentru că vrem să avem o discuţie cu toţi reprezentanţii fracţiunilor parlamerntare. Am cerut să avem inculusiv şi o audienţă în parlament. Nu ştim dacă astăzi va fi scoasă pentru lectură sau votare acel amendament. Pe noi ne-au ameţit deja toate aceste mişcări ale Parlamentului şi Guvernului”.
În timp ce fermierii protestau afară, deputaţii votau noile modificări la legea 240. Astfel, din ziua intrării în vigoare a legii și până pe 31 octombrie 2025, va fi instituit moratoriu la plata datoriilor pe care le au agricultorii.
VIOREL BARDA deputat, PAS: „Se interzice gestionarea creanţelor fără acrosul debitorilului. Se indică expres că moratoriul asupra achitării datoriilor se aplică pentru toate datoriile deţinute, indiferent de data acestora şi nu doar cele obţinute în perioada 1 sepetembrie 2022- 1 septembrie 2024”.
O altă modificare stabileşte că de noile măsuri vor beneficia agricultorii care au prejudicii de cel puțin 40%, şi nu de 60 la sută, cum era stabilit anterior, precum şi cei care în gestiune cel mult 1800 de hectare de terenuri.
VIOREL BARDA deputat, PAS: „Se interzice orice formă de executare şi urmărire a debitotului eligibil din momentul în acre acesta a notificat toţi creditorii cu referire la incidenţa asupra sa a legii”.
VALERIU MUDUC deputat BCS: „Ne puteţi răspunde care au fost motivele că au fost retrase avizele la proiectul care anranja agricultorii?”.
VIOREL BARDA deputat, PAS: „În discuţiile cu Guvernul s-a emnţionat că se induc anumite cheltuieli bugetare, mai mult lipsa de încasări ale anumitor taxe şi a aunumitor impozite din acet motiv venim cu un poriect de lege nou”.
Proiectul urmează să fie votat în lectura a doua. Solicitat pentru un comentariu, directorul Asociaţiei Forţa Fermierilor, ALEXANDRU BĂDĂRĂU, a declarat pentru TVR MOLDOVA, că o decizie despre viitoarele acţiuni ale agricultorilor se va lua la Consiliul de Administraţie.