Republica Moldova trece de la 32 la 10 raioane și introduce un prag minim de 3.000 de locuitori pentru o primărie. Conceptul reformei administrației publice locale a fost prezentat, pe 8 aprilie, de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
Pentru raionul Taraclia, unde aproximativ 65,6% din populație este de etnie bulgară, conceptul prevede transformarea orașului într-un municipiu de nivelul doi pentru păstrarea identității locale. Potrivit autorităților, localnicii vor avea în continuare o legătură directă cu administrația prin reprezentantul primarului în localitate. În clădirile fostelor primării vor putea fi deschise Centre Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS).
În prezent, peste 87% din primăriile din Republica Moldova au sub 3.000 de locuitori. Potrivit autorităților, 34% din gospodării nu au acces la apă și canalizare, iar 77% din gospodării fără canalizare se află în localități cu primării mici. În ultimii zece ani, aceste localități au înregistrat o scădere a populației de 32,7%, de două ori mai mare decât media națională. În același timp, 80,5% dintre primăriile mici nu au personal specializat în managementul proiectelor, ceea ce reduce capacitatea lor de a atrage fonduri externe și de a implementa investiții importante.
Fragmentarea administrativă generează și costuri mari de funcționare. O primărie mică cheltuiește în medie aproximativ 30% din buget pentru costuri administrative, în timp ce primăriile mai mari au o capacitate financiară mai bună și pot direcționa mai multe resurse către proiecte de dezvoltare. În plus, doar 9,1% dintre primăriile mici oferă majoritatea serviciilor în format digital.
● Citește și: „Absolut inacceptabil”: Viorel Furdui atacă dur proiectul Guvernului privind reforma administrativă
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, a criticat proiectul reformei administrative. El a afirmat că reforma trebuie concentrată pe lichidarea raioanelor, și nu a primăriilor. Reprezentantul CALM a declarat că autoritățile s-au inspirat din modelul georgian, care este extrem de centralizat.
„Au centralizat totul, au pus totul sub control politic ca rezultat al acelei reforme. E mai ușor să controlezi 40 de primării decât sute. Acolo nu mai există democrație locală. Tocmai pentru că au distrus fundamentul democrației locale nu-și mai pot reveni”, a opinat el, seamnlând că din discuție au dispărut raioanele.