Gala Premiilor Patrimoniului Cultural revine la Chișinău. Cea de-a doua ediție a evenimentului va avea loc pe 25 septembrie, la Palatul Republicii, unde vor fi premiate persoane, instituții și inițiative care contribuie la protejarea și valorificarea patrimoniului cultural.
Evenimentul va începe la ora 18:00 și va reuni profesioniști din domeniul patrimoniului, cercetători, muzeografi, reprezentanți ai administrației publice, ai societății civile și ai instituțiilor culturale.
Gala este organizată de Fundația Heritage 21, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Institutul Patrimoniului Cultural, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Ediția din acest an se desfășoară în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026, sub genericul „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează”. Organizatorii spun că evenimentul își propune să aducă în atenția publică oamenii și proiectele care contribuie la cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural.
Premiile vor recompensa contribuții din mai multe domenii, de la cercetarea și conservarea patrimoniului muzeal până la activitatea administrației publice locale, implicarea societății civile și promovarea în presă a patrimoniului.
Organizatorii își propun astfel să încurajeze recunoașterea publică a celor care contribuie, adesea printr-o muncă de lungă durată și mai puțin vizibilă, la păstrarea patrimoniului cultural.
Accesul la eveniment este liber.