După mai bine de două luni de la validarea alegerilor locale, consilierii aleși au venit la sedinţa de constituire a Consiliului Municipal Chisinau. Proiectele de pe ordinea de zi au fost votate abia după trei ore de scandal. În aceeaşi sală, mai mulţi asistenți personali și reprezentanţi ai asociaţiilor de părinți au organizat un protest.
ALA REVENCO director executiv, A.O. ,,Părinți Solidari" : „30 de mii de copii au rămas de o lună fără grupă cu program prelungit. Ei au când a inventa chestii birocratice, după cum am văzut astăzi, ei au când întinde timpul, pe dânşii nu-i doare ce-i doare pe părinţi.”
Şedinţa a început cu scandal după ce consilierii Partidului Acţiune şi Solidaritate au cerut să fie audiaţi mai mulţi şefi de direcţii şi conducerea Primăriei. Nicio iniţiativă nu a fost susţinută.
ZINAIDA POPA consilier municipal, fracţiunea PAS: „Propunem să fie adăugată pe ordine de zi audierea şeful Direcţiei de asistenţă socială şi medicină, pentru a ne oferi explicaţii pentru toate ordinele pe care le-a semnat în ultima perioada, or oamenii trebuie să cunoască de ce se întâmplă aceste lucruri.”
Consilierii PAS au cerut, fără succes, și votarea bugetului provizoriu pentru 2024, pentru a rezolva anumite probleme. În semn de protest, consilierii au blocat tribuna, manifestanţii au continuat să scandeze iar la şedinţă s-a instalat un haos total.
DINARI COJOCARU consilier municipal, fracţiunea PSRM: „Noi întâi aici trebuie să votăm în primul rând anunţarea care partide sunt şi cine sunt liderii, ulterior comisiile şi, ulterior, dacă vrei să pui un proiect de decizie, este deja partea legală.”
GHENADIE BEJENARU consilier, fracţiunea MAN: „Noi nu avem nimic cu show-urile date. Noi am dorit să avem o şedinţă, am avut patru subiecte pe ordinea de zi.”
VERONICA BRICEAG consilier municipal, PAS: „Am cerut executarea bugetului proviziriu, să fie introdus pe ordinea de zi acest subiect şi să mergem mai departe ca să soluţionăm problema respectivă.”
După aproape 3 ore de balamuc, consilierii au revenit la proiectele de pe ordinea de zi. Au fost constituite fracţiunile politice şi s-au create cinci consilii de specialitate. Cele mai multe mandate in consiliul local Chisinau, câte 20, sunt deţinute de Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Mişcarea Alternativa Naţională. La următoarea şedinţă, consilierii urmează să voteze bugetul local pentru anul 2024.