Peste 42 de mii de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot, până la această oră, la secțiile deschise la primul tur al alegerilor prezidenţiale ce se desfăşoară pe parcursul a trei zile. La cele 59 de secții de vot deschise în R. Moldova 5122 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot astăzi. Cei mai mulți cetățeni români, 6839, au votat la secțiile de vot deschise în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Amintim că, votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile:
* vineri, 22 noiembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00; * sâmbătă, 23 noiembrie, şi duminică, 24 noiembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59, în ziua de duminică, pentru cetăţenii care se află în sediul sau la rând la secţia de votare.
În străinătate au fost înfiinţate 950 de secţii de votare.
Cele mai multe secţii de votare sunt în Republica Italiană (şi Malta) – 158, Regatul Spaniei – 147, Regatul Unit – 107, Republica Franceză (şi Principatul Monaco) – 68, Republica Moldova – 59, SUA – 48, Regatul Belgiei – 29, Regatul Ţărilor de Jos – 21, conform Ministerului Afacerilor Externe.
Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale din România la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării. Este vorba despre cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, inclusiv electronic. De asemenea, dreptul la vot poate fi exercitat cu pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, carnetul de serviciu militar. La alegerile prezidențiale din România, cetățenii români, inclusiv moldovenii cu cetățenie română, vor avea de ales între 14 candidați. Pe lista acestora se regăsesc atât lideri ai partidelor politice din România, cât și candidați independenți.
Candidaţii înscrişi pe buletinul de vot la alegerile prezidenţiale:
* poziţia nr. 1 – Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România;
* poziţia nr. 2 – George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor;
* poziţia nr. 3 – Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat;
* poziţia nr. 4 – Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal;
* poziţia nr. 5 – Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România;
* poziţia nr. 6 – Mircea-Dan Geoană – candidat independent;
* poziţia nr. 7 – Ana Birchall – candidat independent;
* poziţia nr. 8 – Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
* poziţia nr. 9 – Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
* poziţia nr. 10 – Ludovic Orban – Forţa Dreptei (care şi-a anunţat public retragerea din competiţia electorală, însă se află în continuare pe buletinul de vot);
* poziţia nr. 11 – Călin Georgescu – candidat independent;
* poziţia nr. 12 – Cristian Diaconescu – candidat independent;
* poziţia nr. 13 – Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român;
* poziţia nr. 14 – Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale.
Lista secțiilor de votare deschise în R. Moldova